Daniela Crudu e în suferinţă după ce şi-a făcut a cincea operaţie. „Încă se văd vânătăile”. De la ce a trebuit să se abţină timp de două săptămâni

Publicat: 22.05.2021, 0:11.
Actualizat: 22.05.2021, 9:00

Daniela Crudu e în suferinţă

Daniela Crudu Instagram

Daniela Crudu e în suferinţă

Fosta iubită a lui Mihai Costea încă se recuperează după intervenţia chirugicală pe care a suferit-o. Este dispusă să mai ajungă pe mâinile medicilor esteticieni şi pe viitor.

Reclamă

Daniela Crudu e în suferinţă după ce şi-a făcut a cincea operaţie

Mi-am făcut o liposucție în zona coapselor interne. Medicul mi-a scos 150 ml de grăsime de acolo și gata. Am fost anesteziată total, nu m-a durut deloc. Doar că, după operație, am stat două săptămâni fară alcool și sex.

Reclamă

E greu de lucrat zona coapselor la sală. Și când aveam 45 de kilograme tot urât se vedea. Aveam eu complexul ăsta, ieșea prin pantalonii scurți grăsimea. Am o săptămânâ de la operație și se mai văd încă vânătăile.

Am până acum cinci operații cu totul, din care trei numai la sâni. Normal că o să mai fac și altele. Ce apare nou, eu îmi fac„, a declarat Daniela Crudu, la „Xtra Night Show”.

Daniela Crudu e în suferinţă după ce şi-a făcut a cincea operaţie. Chiar şi aşa, este încântată de rezultatele intervenţiei chirurgicale şi şi-a încântat cei aproap 700.000 de fani pe care îi are pe reţelele sociale.

Ce s-a ales de Mihai Costea, fostul iubit al Danielei Crudu

Mihai Costea este într-o cădere totală după ce a plecat de la FCSB. Atacantul ajuns la 32 de ani a jucat numai 10 meciuri până să revină în Liga 1. A ajuns la o cotă de piaţă de 100.000 de euro şi nu a mai înscris în campionatul României din 2012.

Gigi Becali l-a dat afară cu scandal pe jucătorul de pe urma căruia spera să se îmbogăţească. A fost nemulţumit de relaţia pe care acesta o avea cu Daniela Crudu şi a pus detectivi să îi urmărească prin Bucureşti pe cei doi îndrăgostiţi.

Băiatul ăsta trebuie să se trezească o dată dacă vrea să nu-şi ruineze cariera! Să o lase pe fata asta în pace, am înţeles că e o devoratorare de bărbaţi! El e un sportiv tînăr care trebuie să se gândească la viaţa şi la serviciul lui. Cît timp va sta cu ea nu va fi fotbalist, s-o lase! Mai sînt femei pe lumea asta, nu trebuie să-ţi iei femeie de la tevizor! Dacă o lasă, Mihai se va pune pe picioare„, declara Gigi Becali în urmă cu 9 ani.

Omul de afaceri a ajuns chiar să îl ameninţe pe Mihai Costea şi i-a interzis să se mai vadă cu vedeta. Fotbalistul oltean nu a ascultat de indicaţiile finanţatorului şi a fost dat afară.

De acum încolo o să măsurăm IQ-ul, când o să luăm un jucător. Am pierdut un milion şi jumătate din cauza lui, dar şi eu îl nenorocesc. Vreau să-l distrug!„, a transmis patronul lui FCSB.

Reclamă
Recomandări

Va reuşi Dinamo să se salveze de la retrogradare?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Ultimele știri
1
mai
22:36
Mihai Rotaru l-a descris în trei cuvinte pe Costel Gâlcă şi a spus cine ia deciziile la echipa lui: „Aşa am procedat cu toţi”
1
mai
22:08
Coreea de Sud – România LIVE VIDEO (vineri, ora 13:30). „Tricolorii” vor o nouă victorie la CM de Hochei, LIVE în AntenaPLAY
1
mai
22:04
Mihai Stoica a anunţat care e primul jucător care poate semna cu FCSB după câştigarea titlului: „Au început negocierile”
1
mai
21:48
Jannik Sinner s-a retras de la Madrid! Organizatorii turneului au dezvăluit problema italianului
1
mai
21:29
Primele reacţii ale lui Dennis Man şi Valentin Mihăilă după ce au obţinut promovarea în Serie A!
1
mai
21:04
Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A! Performanţă uriaşă pentru jucătorii naţionalei, alături de Parma!
1
mai
21:00
VIDEOLecco – Sampdoria a fost în AntenaPLAY! Echipa lui Andrea Pirlo a făcut un pas important în lupta pentru baraj
1
mai
20:51
Video„Selecţionerul nostru e un clovn!” Scandal uriaş la naţionala Ungariei, după înfrângerea istorică cu România
1
mai
20:32
FotoAverea lui Ionuţ Negoiţă a „explodat”! Ce loc ocupă acum omul de afaceri în topul celor mai bogaţi români!
1
mai
20:11
Carlos Alcaraz a fost eliminat în sferturile de la Madrid! Seria incredibilă a spaniolului, încheiată de Andrey Rublev
Vezi toate știrile

Ce zodii sunt în luna mai. Calitățile și defectele persoanelor născute în mai

Zodii care pot pune capăt unei relații toxice pe 1 mai 2024. Nativii care vor afla adevăratele sentimente ale partenerilor

Citește și