Glumă macabră a paramedicilor britanici: au recreat clipul groparilor dansatori. Ce reacții au stârnit
De Antena Sport
Publicat: 7.05.2020, 18:50
Aceștia au postat filmarea pe rețelele de socializare, dar efectul nu a fost cel așteptat. Comentariile au fost negative și s-au ales cu un val de critici. Spitalul North West și-a cerut scuze pentru comportamentul angajaților săi.
Cei patru paramedici s-au filmat lângă o amubulanță. Un pacient fictiv începe să tușească, iar aceștia se întorc speriați spre el, cu aluzie la COVID-19. Apoi, pacientul este purtat pe targă, pe acordurile videoclipului devenit viral, cu groparii din Ghana.
Paramedicii britanici, taxați pe Internet
Filmarea ce s-a dorit a fi o glumă i-a înfuriat pe internauți. În Marea Britanie sunt în acest moment peste 200.000 de cazuri de coronavirus și mai mult de 30.000 de decese.
„Sunt un mare admirator al paramedicilor de pe ambulanță și NHS (n.r sistemul medical din Marea Britanie) este de-a dreptul legendar, dar să păcălești prin acest videoclip și să îți bați joc de oamenii cu COVID-19 nu mi se pare moral”, a fost unul dintre comentariile celor revoltați de filmare.
- Patru paramedici s-au filmat dansând cu un pacient fictiv pe umeri
- Gestul lor a primit un val de critici pe rețelele de socializare
- În Marea Britanie s-au înregistrat peste 30.000 de decese din cauza COVID-19
- Aris - PAOK, marele derby din Salonic, e live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 19:00
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt LIVE în AntenaPLAY