Zeljko Kopic a oferit declarații despre viitorul lui Kennedy Boateng la Dinamo. Antrenorul „câinilor” a transmis că fundașul mai are contract până la finalul sezonului, el având oferte pentru a pleca de la Dinamo încă din această iarnă.
Kopic a subliniat că e normal interesul pentru Boateng, mărturisind că rămâne de văzut dacă fundașul își va prelungi, în cele din urmă, contractul cu Dinamo.
Zeljko Kopic, anunț despre viitorul lui Kennedy Boateng la Dinamo
De asemenea, Zeljko Kopic a oferit declarații și despre partida cu Metaloglobus de duminică, din etapa a 20-a din Liga 1. Antrenorul „câinilor” se așteaptă la un meci dificil contra nou-promovatei.
„Știm că va fi un meci dificil, Metaloglobus este într-un moment bun, au câștigat cu Farul. I-au învins în acest sezon și pe FCSB, domnul Teja face o muncă foarte bună acolo, au tot respectul nostru. O să dăm totul pentru a câștiga cele 3 puncte, jucăm acasă, așa că o să încercăm să fim conectați din minutul 1. Boateng e suspendat, Caragea se simte bine, mă aștept de la toți jucătorii să fie la cel mai bun nivel și să ne îndeplinim obiectivul. Boateng are contract până în vară, o să vedem ce se întâmplă.
Ce pot să spun e că, la fel ca și alți jucători, el și-a ridicat nivelul de când a venit. E normal să fie interes pentru el, are multe calități. Suntem în obiectiv, dar nu putem să avem concluzii înainte de ultimele 2 meciuri. Jucăm fotbal plăcut, mai mereu dominăm, avem inițiativa, dar în același timp trebuie să înțelegem că sunt lucruri unde trebuie să fim mai buni. Ne trebuie transferuri, nu contează dacă ne batem la titlu, asta e problemă care există din vară. O să încercăm să luăm 3-4 jucători în această iarnă”, a declarat Zeljko Kopic, la conferința de presă.
- FCSB, gata să pună pe masă 1,5 milioane de euro pentru un atacant. Totul depinde Denis Drăguș
- Continuă revoluţia la CFR Cluj. Ioan Varga a anunţat 3 transferuri, dar şi 2 plecări: “Nu fac faţă”
- Jucătorul de la FCSB, rivalul lui Leo Messi? Anunţul lui Gigi Becali: “Are ofertă”
- Gigi Becali, detalii de ultim moment despre transferurile lui Denis Drăguş şi Florinel Coman: “El e mai aproape”
- Ronny Labonne nu se teme de presiunea lui Gigi Becali, după transferul la FCSB: “La fosta echipă, patron era Mbappe”
































