Mondialul din America a atras public din toate colţurile lumii. Stadioanele sunt pline, iar turiştii au luat cu asalt oraşele. Aşa că şi preţurile au crescut, pe măsură ce interesul pentru Cupa Mondială 2026 este mare.
Aşadar, o simplă sticlă cu apă costă 5 dolari, adică 22 de lei, în timp ce pentru o bere un turist trebuie să plătească 16 dolari. În bani româneşti asta înseamnă 72 de lei! Pentru un simplu sendviș, szuporterii prezenţi la Mondial trebuie să plătească chiar şi 110 lei, adică 24 de dolari!
Preţurile sunt destul de mari. Până şi reporterii prezenţi la competiţie au recunoscut că au fost nevoiţi să dea bani serioşi pentru mâncare.
Ed Dove, reporter la ESPN Africa, a povestit că a plătit 50 de dolari, 225 de lei, pentru un șnițel de pui, o salată tabbouleh, un croissant și o sticlă de apă.
”Recunosc că mi-era foame. Nu am întrebat prețul dinainte. Mi-era rușine să mă întorc la coadă pentru a le da înapoi, așa că am plătit”, a spus Ed Dove, citat de Talk Sport.
Osasu Obayiuwana – jurnalist de la ESPN Africa – a catalogat prețurile de la Cupa Mondială drept ”jaf la drumul mare”. ”Cine cumpără mâncare la MetLife Stadium (n.r. arena din New Jersey) trebuie să fie pregătit să fie luat de fraier”, a spus Osasu Obayiuwana.
- Dezvăluiri şocante făcute de văduva lui Constantin Covaciu: „A murit pe loc, n-a avut nicio șansă!” Acuzaţii la Elena Lasconi
- „Mizerie în baie, păr pe chiuvetă…” Simona Halep, implicată într-un imens scandal
- Când ar urma să aibă loc nunta dintre Cristiano Ronaldo şi Georgina Rodriguez. Englezii au aflat şi locaţia
- Văduva lui Constantin Covaciu anunţă cine poate plăti, după accidentul tragic din Câmpulung: „Să mai moară şi alţii?”
- Ce i-a adus, de fapt, sfârșitul lui Mircea Lucescu. Nepotul acestuia a dezvăluit totul: „Ăsta este adevărul”































