Ianis Hagi a dat din casă şi a dezvăluit cum a fost uimit de atitudinea pe care o are Gică Hagi faţă de nepotul său, Giorgios, care are deja patru luni.
„Regele” e vrăjit de apariţia micuţului său nepot, pe care îl vizitează cât poate de des şi alături de care petrece mult timp „zi şi noapte”. „Sunt fericit că i-am adus o asemenea bucurie”, a transmis Ianis Hagi.
Ianis Hagi: „Credeam că îl cunosc pe tata, dar așa nu l-am văzut niciodată”
„Suntem tineri, atât Giorgios, cât și eu, și Elena, ne descoperim și ne redescoperim. El are 4 luni, noi avem 4 luni de când suntem părinți. Suntem la început de drum, dar ce am trăit până acum nu poate fi povestit. E cea mai tare experiență din viața mea.
Am 27 de ani și credeam că îl cunosc pe tata, dar așa nu l-am văzut niciodată. Este total diferit de cum credeam eu că va fi. La mama mă așteptam să fie așa, dar tata e total schimbat și mă bucură asta.
Sunt fericit că am putut să îi aduc această fericire. Nu poate sta departe, la câteva săptămâni vine în vizită, vine pentru el, stă cu el tot timpul, și ziua, și noaptea”, a spus Ianis, citat de frf.ro.
Cât a costat căruciorul lui Giorgios Hagi
După ce a schimbat echipa în această vară, viața lui Ianis Hagi a intrat într-o nouă etapă, după ce soția Elena a dat naștere unui băiețel. Cei doi s-au afișat public alături de Giorgios, iar din fotografiile publicate de partenera fotbalistului, a ieșit în evidență și căruciorul care nu a fost deloc ieftin.
Piesa de rezistență face parte dintr-o colecție a renumitului brand Dior, iar valoarea căruciorului care apare pe site-ul oficial al producătorului este de aproximativ 6.000 de euro.
Salariul lui Ianis Hagi la Alanyaspor este de 800.000 de euro pe an. Internaționalul român a primit și un bonus de instalare consistent când a semnat cu gruparea din Turcia: aproximativ 200.000 de euro.
- Tolea Ciumac şi bărbatul cu care s-a bătut s-au filmat împreună înainte de incident! Ce spunea luptătorul
- Tolea Ciumac a fost reţinut după ce a bătut un bărbat în Centrul Vechi al Capitalei
- Imagini cu impact emoţional. O rachetă rusească a spulberat apartamentul unei cunoscute jucătoare de tenis
- Milionarul de 85 de ani, decizie radicală luată în relaţia cu superba prezentatoare de 32 de ani: „Nu-mi pasă”
- Aeronava care-i poartă numele lui Mircea Lucescu a intrat în flota TAROM. Pe ce rute va zbura



































