Răzvan Marin e din nou tată! Soţia fotbalistului naţionalei a născut a doua oară
Răzvan Marin şi soţia lui, Crina / Instagram Răzvan Marin
Soţia lui Răzvan Marin, Crina, a născut a doua oară. Cei doi aveau deja o fetiţă, iar acum au devenit tot părinţii unei alte fetiţe.
„Unele date sunt alese. Altele se aliniază”, a scris soţia lui Răzvan Marin, Crina, pe contul ei de Instagram, după ce a născut.
Răzvan Marin şi soţia lui, Crina, din nou părinţi
Comentariile şi like-urile au început să curgă pe contul de Instagram al soţiei lui Răzvan Marin după anunţul că a devenit iar mamă.
„Bine ai venit, puiuţ de om! Să fii sănătos, de restul se ocupă mami şi tati! 💙”, a fost unul dintre comentarii. Cei doi au fost felicitaţi şi de către reprezentanţii contului oficial de Instagram al echipei naţionale.
Răzvan Marin şi Crina sunt împreună din 2018. Ei s-au căsătorit în iulie 2025. Răzvan Marin evoluează în Grecia, la AEK Atena.
Soţia lui Răzvan Marin este medic stomatologic. Prima fetiţă a celor doi a mers în Germania pentru a-şi susţine tatăl la Campionatul European, acolo unde România a ajuns până în faza optimilor de finală.
View this post on Instagram