Un fotbalist din Bundesliga, arestat după ce a violat o tânără, într-o vilă din Ibiza

De Alexandru Ivan
Publicat: 11.06.2022, 14:00

Ibiza

Jucătorul acuzat de viol joacă în Bundesliga

Ibiza / Profimedia

Un fotbalist din Bundesliga a fost arestat după ce a violat o tânără într-o vilă din Ibiza, conform The Sun.

Reclamă

Jucătorul e de naționalitate germană și în vârstă de 25 de ani. Acesta a fost reţinut împreună cu un alt cetăţean german de aceeaşi vârstă

Reclamă

Un fotbalist din Bundesliga, arestat după ce a violat o tânără, într-o vilă din Ibiza

Presupusul viol investigat de poliția spaniolă ar fi avut loc la primele ore ale dimineții de miercuri. Iar cei doi au fost reţinuţi în cursul aceleiaşi zile. La rândul său, victima a ajuns la spital, unde a fost internată pentru îngrijiri.

Fotbalistul arestat tocmai și-a prelungit contractul existent cu clubul său, unul dintre cele mai de succes din Germania, care a cucerit titlul în Bundesliga de mai multe ori.

Audierea va avea loc cu ușile închise, iar magistraţii vor decide dacă fotbalistul și complicele său vor fi eliberați pe cauțiune în așteptarea unei anchete penale sau vor fi arestați preventiv.

Un purtător de cuvânt al Gărzii Civile a confirmat: „Doi cetățeni germani au fost arestați, după ce o femeie a spus poliției că a fost agresată sexual în Ibiza. O anchetă este în derulare”.

Mason Greenwood şi-a desfigurat iubita

Cazurile fotbaliștilor acuzați de viol s-au înmulțit. Starul lui Manchester United, Mason Greenwood, are probleme uriaşe după ce iubita sa l-a acuzat că a desfigurat-o. Acesta a fost arestat, după ce în spaţiul public au apărut imagini cu iubita sa desfigurată.

Mason Greenwood a fost suspendat şi de Manchester United după ce a fost acuzat că și-a bătut iubita. Clubul englez a anunțat că jucătorul nu va reveni la antrenamente sau meciuri “până la noi ordine”. Clubul a precizat că nu este de acord cu niciun tip de violenţă, însă a adăugat că nu poate comenta cazul până la stabilirea exactă a faptelor.

Potrivit bbc.com, duminică au apărut imagini pe contul de Instagram al femeii, însă ulterior acestea au fost şterse. În fotografii tânăra putea fi văzută însângerată şi cu vânătăi pe corp.

Jucătorul în vârstă de 20 de ani are contract pe patru ani cu Manchester United, valabil din februarie 2021.

Robinho a participat la viol în grup

Brazilianul Robinho a participat la violarea în grup a unei albaneze atunci în vârstă de 23 de ani, într-o discotecă din Milano, în 2013.

Robinho şi prietenii săi „au îmbătat-o și au umilit-o cu brutalitate, manifestând un dispreț deosebit” până când a devenit inconştientă şi incapabilă să opună rezistenţă. Apoi au întreţinut cu ea „raporturi sexuale multiple şi consecutive”, potrivit Corriere della Serra.

În primă instanţă, jucătorul brazilian şi prietenul lui Ricardo Falco au fost condamnaţi la 23 noiembrie 2017.

În decembrie 2020, condamnarea la nouă ani de închisoare a fost menţinută în apel de o instanţă din Milano.

În vârstă de 37 de ani, Robinho a evoluat de-a lungul carierei la cluburi uriașe, precum Real Madrid, Manchester City și AC Milan.

Reclamă
Recomandări

Va termina Bayer Leverkusen sezonul fără înfrângere?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Ultimele știri
12:32 FotoFiica cea mare a lui Cristi Borcea, apariţie încântătoare! Mellisa s-a distrat pe cinste alături de tatăl său 12:21 Întâlnire Mircea Lucescu – Dan Şucu – George Copos pentru a-l convinge pe „Il Luce” să vină la Rapid 11:52 Andrea Compagno l-a pulverizat pe Mihai Stoica: „Nu ştiu cine este acest personaj!” Afirmaţii explozive ale atacantului italian 11:06 Mesajul celor de la FCSB, la 38 de ani de la câştigarea Cupei Campionilor de Steaua la Sevilla, în 1986 10:18 NEWS ALERTPerechea Ovidiu Ionescu – Bernadette Szocs s-a calificat la Jocurile Olimpice 2024. Lista românilor care merg la Paris 10:11 EXCLUSIVVictor Piţurcă a vorbit la 38 de ani de la Sevilla ’86 despre hegemonia Stelei: „A dominat timp de 4 ani Europa!” 9:51 VIDEOSamara şi Dragoman au pierdut cu Chen Meng şi Wang Manyu la Saudi Smash 2024. Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu au pierdut şi ei 9:39 Kyren Wilson s-a prăbuşit emoţional după ce a devenit campion mondial: „Părinţii mei și-au pus casa ipotecă pentru mine” 9:09 FotoCât de frumoasă este sora lui Alexandru Chipciu. Bianca întoarce toate privirile şi are o relaţie strânsă cu fratele ei 9:08 Oleksandr Pielieshenko a murit pe frontul din Ucraina! Halterofilul participase la Jocurile Olimpice de la Rio Vezi toate știrile

Horoscopul săptămânii 6 mai – 12 mai 2024. Descoperă ce îți rezervă astrele

5 perechi zodiacale care simt o atracție irezistibilă. Secretele unui parteneriat durabil, potrivit astrologilor

Citește și