Închide meniul
VIDEO

Max Verstappen a câştigat Marele Premiu al Braziliei! Cursă nebună cu steag roşu, Safety Car şi monoposturi distruse. Clasamentul

Alex Ioniță Publicat: 3 noiembrie 2024, 19:57

Reclamă
Max Verstappen a câştigat Marele Premiu al Braziliei! Cursă nebună cu steag roşu, Safety Car şi monoposturi distruse. Clasamentul

Max Verstappen, în faţa lui Esteban Ocon în Marele Premiu al Braziliei / Profimedia

Max Verstappen s-a impus în Marele Premiu al Braziliei după o cursă nebună la Interlagos. Pilotul Red Bull a plecat de pe locul 17 şi a reuşit să recupereze spectaculos, după dezamăgirea din calificări şi penalizarea primită în Brazilia.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

La finalul unei curse în care am avut parte de mai multe Safety Car-uri şi de steag roşu, în care doar 15 piloţi au trecut linia de sosire,Esteban Ocon şi Pierre Gasly, piloţii Alpine, au terminat pe podium. Lando Norris, rivalul lui Verstappen la titlul mondial, care a plecat din pole-position, a terminat pe locul 6.

Max Verstappen a câştigat Marele Premiu al Braziliei!

Update 19:57: Max Verstappen a câştigat Marele Premiu al Braziliei! Triplul campion mondial a trecut primul linia de sosire după ce a plecat al 17-lea de pe grila de start.

Tur 43/69: Max Verstappen este liderul cursei! Olandezul l-a depăşit pe Ocon după ce Sagety Car-ul a intrat la boxe.

Reclamă
Reclamă

Tur 40/69: Safety Car! Carlos Sainz a pierdut controlul monopostului şi a intrat în parapet. Final de cursă pentru spaniolul de la Ferrari.

Tur 37/69: Oliver Bearman a fost la un pas de dezastru. Tânărul de la Haas s-a răsucit şi a ieşit de pe circuit. El a atins parapetul, dar a reuşit să continue cursa.

Tur 34/69: Lando Norris a pierdut locul 4 şi a fost depăşit de George Russell.

Reclamă

Tur 34/69: Safety Car-ul a intrat la boxe cu Esteban Ocon lider.

Update 19:00: Cursa se va relua la 19:02 cu start din spatele Safety Car-ului. Esteban Ocon este lider în acest moment.

Update 18:50: Steag negru pentru Nico Hulkenberg! Pilotul celor de la Haas a fost descalificat după ce a fost împins de stewarzi şi a revenit pe circuit în timpul VSC-ului. Acesta este primul steag negru arătat după 17 ani, de la cursa din Canada.

Tur 32/69: Steag roşu la Interlagos! Franco Colapinto este out din cursă după ce şi-a făcut praf monopostul sub Safety Car. Din fericire, pilotul argentinian este ok.

Tur 30/69: Safety Car din cauza ploii. Esteban Ocon este lider.

Tur 30/69: Lando Norris l-a depăşit pe George Russell.

Tur 29/69: Oscar Piastri a fost penalizat cu 10 secunde pentru incidentul cu Nico Hulkenberg.

Tur 28/70: Sfârşit de Safety Car Virtual după ce Nico Hulkenberg a reuşit să repornească. Exact în momentul în care SVC-ul a luat sfârşit, George Russell şi Lando Norris au intrat şi el la boxe.

Tur 27/69: Virtual Safety Car! Nico Hulkenberg a ieşit de pe circuit în sectorul 1. Mai mulţi piloţi profită de această ocazie şi intră la boxe pentru schimbarea pneurilor.

Tur 25/69: Charles Leclerc a intrat la boxe pentru un set nou de intermediare, iar Max Verstappen a urcat pe locul 5. În acelaşi timp, Lando Norris a sugerat o intrare la boxe, dar echipa l-a sfătuit să rămână pe circuit. Leclerc a ieşit de la boxe pe locul 12.

Tur 22/69: Max Verstappen se luptă din greu cu Charles Leclerc pentru locul 6. După mai bine de 10 tururi în care a fost în spatele monegascului, olandezul a atacat poziţia la începutul turului, dar pilotul Ferrari s-a apărat foarte bine.

Tur 19/69: Oliver Bearman l-a depăşit pe Lewis Hamilton şi a trecut pe locul 14. Septuplul campion mondial s-a plâns prin radio că monopostul este imposibil de pilotat.

Tur 11/69: Max Verstappen face spectacol pe Interlagos. Olandezul este pe locul 6 după ce l-a depăşit şi pe Lawson. La 2 secunde distanţă, pe locul 5, se află Charles Leclerc.

Tur 10/69: Max Verstappen l-a depăşit pe Oscar Piastri la începutul turului 10 şi a trecut pe locul 7.

Tur 9/69: Oliver Bearman a fost penalizat cu 10 secunde pentru incidentul cu Franco Colapinto.

Tur 7/69: Max Verstappen a avut un start fantastic de cursă! Plecat de pe locul 17, triplul campion mondial este pe locul 8 în acest moment. În faţa olandezului, pe locul 7, este Oscar Piastri, coechipierul lui Lando Norris de la McLaren.

Tur 2/69: Sergio Perez este pe ultimul loc în acest moment după ce s-a răsucit. Max Verstappen a plecat foarte bine şi a ajuns pe locul 10 încă din turul 2, după ce l-a depăşit pe Lewis Hamilton.

Tur 1/69: George Russell a plecat perfect şi a preluat conducerea în cursă după ce l-a depăşit de Lando Norris.

Update 17:49: Start în Marele Premiu al Braziliei.

Update 17:47: Piloţii au plecat într-un nou tur de formare.

Update 17:45: Lando Norris poate avea probleme după ce nu a respectat indicaţiile după accidentul lui Stroll.

Update 17:37: Piloţii vor pleca din nou în turul de formare la 17:47.

Update 17:31: Incidente încă din turul de formare. Lance Stroll a pierdut controlul monopostului, a lovit maşina şi a rămas blocat în pietriş. Startul a fost amânat.

Update 17:30: Piloţii au plecat în turul de formare.

Update 17:20: Piloţii se pregătesc de cursă.

Update 16:41: FIA a anunţat grila de start din Marele Premiu al Braziliei.

Update 16:40: Williams a anunţat că Alexander Albon nu va mai lua startul în Marele Premiu al Braziliei. Mecanicii nu au reuşit să repare monopostul după accidentul din calificări, într-un timp atât de scurt. Franco Colapinto, celălalt pilot Williams care a făcut accident în calificări, va participa în cursă.

Update 16:30: Înaintea Marelui Premiu al Braziliei, Lewis Hamilton a pilotat monopostul cu care Ayrton Senna a cucerit titlul mondial din 1990. Detalii AICI.

Update 16:20: După ce a schimbat motorul şi cutia de vizeze, Carlos Sainz va porni de pe linia boxelor în Marele Premiu al Braziliei.

Update 16:00: Acestea au fost cele mai tari momente din calificările Marelui Premiu al Braziliei.

În calificări, vremea le-a dat mari bătăi de cap piloților. În sesiunea de la începutul zilei de duminică, piloți precum Colapinto, Sainz, Stroll, Alonso și Albon s-au izbit în parapeți.

Franco Colapinto a fost primul pilot care a întâmpinat probleme pe circuitul din Brazilia. Acesta a pierdut controlul monopostului și s-a lovit de parapet, într-un viraj care avea să le dea, mai târziu, bătăi de cap și altor piloți.

Mai apoi, în Q2, Carlos Sainz a fost protagonistul unui incident. Cu aproape 6 minute înainte de finalul părții a 2-a din sesiunea de calificări, steagul roșu a fost ridicat, din nou, după ce pilotul de la Ferrari a lovit parapetul.
În finalul Q2, Lance Stroll a lovit, la rândul său, parapetul, după ce a pierdut controlul monopostului. Steagul roșu ridicat ca urmare a acestui incident a dus la eliminarea lui Max Verstappen, având în vedere că olandezul nu a mai reușit să își termine turul.
Piloții au avut probleme și în Q3. Fernando Alonso a fost primul care a lovit parapetul. Spaniolul a părăsit apoi, pe propriile picioare, monopostul.
Ultimul steag roșu al sesiunii de calificări a fost ridicat după ce Alexander Albon a lovit, în mod puternic, un parapet și și-a făcut praf monopostul.

Inițial, cursa principală era programată de la ora 19:00. Totuși, organizatorii s-au lovit de furtuna care a lovit Brazilia în acest week-end și au fost nevoiți să mute calificările în ziua de sâmbătă. Astfel, și ora cursei principale a fost modificată.

Lando Norris poate profita de faptul că Verstappen a fost eliminat în Q2 și, astfel, va avea o poziție joasă în grila de start. Pilotul de la McLaren poate recupera din diferența de puncte, din lupa pentru titlul de campion mondial.

Înainte de startul cursei principale, diferența dintre Max Verstappen și Lando Norris este de 53 de puncte, în clasamentul piloților. Olandezul de la Red Bull este pe primul loc, cu 367 de puncte, în timp ce Lando este pe 2, cu 323 de puncte. Podiumul este completat de Charles Leclerc, cu 297 de puncte.

Lando Norris, prima reacţie după ce a obţinut pole-position-ul în Marele Premiu al Braziliei

Lando Norris a oferit prima reacţie după ce a obţinut pole-position-ul în Marele Premiu al Braziliei! Calificările, care au fost în direct de la ora 12:30 pe Antena 3 CNN şi în AntenaPLAY, au avut loc în condiţii speciale.

A plouat abundent în Brazilia sâmbătă şi duminică, iar asfaltul ud le-a pus mari probleme piloţilor. Am avut mai multe steaguri roşii, după ce Colapinto, Sainz, Stroll, Alonso şi Albon au făcut accidente.

Lewis Hamilton a fost eliminat în Q1, iar Max Verstappen şi colegul lui de echipă, Sergio Perez, au fost eliminaţi în Q2.

„(n.r: Acest pole-position nu a venit uşor. Spune-ne despre toată această sesiune de calificări) Foarte multe s-au întâmplat astăzi. Dar sunt foarte fericit. M-am chinuit un pic la începutul calificărilor, nu eram deloc confortabil.

Sunt un pic surprins, dar am reuşit tururi foarte bune şi un rezultat foarte bun pentru noi.

(n.r. Cât de greu e să anticipezi condiţiile?) Probabil că mai greu decât se vede la televizor. Vezi piloţi care lovesc maşinile. E foarte uşor să greşeşti. Analiza între risc şi câştig este foarte importantă. Totdeauna mă gândesc cât de mult pot forţa.

Sunt foarte fericit după aceste calificări.

Erau foarte mulţi piloţi foarte rapizi, cum a fost şi Yuki (n.r: Yuki Tsunoda), astăzi, pe ploaie. A trebuit să forţez şi în acele 3 minute şi jumătate (n.r: până la finalul calificărilor). Suntem pregătiţi pentru această cursă”, a declarat Lando Norris imediat după ce a obţinut pole-position-ul în Marele Premiu al Braziliei.

Ai sport în AntenaPLAY

Trăiești live-ul în fiecare zi. În 2024, competițiile de Formula 1™, Formula 2™, Formula 3™ se văd în direct și integral în AntenaPLAY. Cele peste 24 de curse pot fi vizionate în canalul de sport live – AS LIVE, dar și pe canalele dedicate fiecărei competiții. Toate antrenamentele, calificările, sprinturile și cursele pentru marile premii de Formula 1™ vor putea fi urmărite în direct online.

Pe lângă acestea, abonații pot urmări și Liga Campionilor Asiei, Liga Portugal, Campionatul Greciei sau evenimente de MMA, gale de box, F1 Academy sau tenis de masă.

Reclamă

Este Daniel Bîrligea cel mai bun atacant pe care îl are România în acest moment?

Loading ... Loading ...
Citește și:
8:22

Kylian Mbappe și-a asumat vina după ce a ratat un penalty în Athletic Bilbao – Real Madrid 2-1: „Un moment dificil”

8:00

Ferrari – McLaren, ultima confruntare! Analiza lui Adrian Georgescu, despre lupta pentru titlul la constructori din Formula 1

8:00

VIDEORomânia – SUA 8-0 în Stage 2, la Cupa Mondială echipe mixte 2024! Victoria spectaculoasă pentru tricolori. România – Japonia se joacă la ora 11:00

0:11

Ianis Hagi, printre cei mai buni jucători ai lui Rangers, în victoria la scor de tenis! Nota primită de „Prinţ”

0:00

Mohamed Salah i-a doborât recordul lui Wayne Rooney! Performanţa incredibilă a egipteanului, realizată într-un timp mult mai scurt

0:00

Ianis Hagi, două assist-uri în victoria lui Rangers! Arsenal – Manchester United 2-0! Mbappe a ratat un penalty în Athletic Bilbao – Real Madrid 2-1

1 De ce nu a fost Perez înlocuit mai repede? Analiza lui Adrian Georgescu 2 Transfer şoc în Liga 1 pentru jucătorul la care Gigi Becali renunţă: „Îl va lua CFR Cluj” 3 Gigi Becali vrea să îl transfere pe Louis Munteanu! Oferta pe care a făcut-o pentru atacantul lui CFR Cluj 4 VIDEORomânia – Franţa 8-3, în AntenaPLAY! Victorie de senzaţie a tricolorilor în Stage 2 la Cupa Mondială Echipe Mixte 2024! 5 Ion Ţiriac, decizie fără precedent după scandalul momentului din tenis: „Mă pregătesc să îi dau în judecată”. Ce i-a transmis Simonei Halep 6 Mihai Stoica i-a propus lui Gigi Becali un fotbalist din Liga 1: „E bun”
Citește și