Philip Otele a fost unul dintre cei mai importanți jucători străini care au evoluat în campionatul României, acesta reușind să facă senzație în tricoul celor de la CFR Cluj.
La un an și jumătate de la plecarea din Gruia, fotbalistul nigerian a fost prezentat de către unul dintre cele mai importante cluburi din Bundesliga: Hamburger SV.
Philip Otele a semnat cu Hamburger SV
Philip Otele a jucat în această primă parte a sezonului pentru FC Basel, iar jucătorul nigerian a înregistrat cifre bune, având 9 goluri și 4 pase decisive în 32 de apariții pentru elvețieni.
Evoluțiile acestuia au atras interesul celor de la Hamburger SV, care au luat decizia de a-l împrumuta pe Otele până la finalul acestui sezon competițional.
Nemții au achitat suma de un milion de euro pentru ca Philip să vină în Bundesliga. Cota acestuia de piață este de cinci milioane de euro, potrivit Transfermarkt.
-
- UTA Arad și CFR Cluj au fost echipele din România unde Philip Otele a jucat
- Acesta a fost golgheterul Ligii 1 în sezonul 2023/24
- Ce se întâmplă la Bayern Munchen? După Musiala, Neuer a produs panică la ultimul antrenament și medicii au intervenit imediat
- Deniz Undav, aproape de moarte în două rânduri: „Totul se umflă, nu pot respira”
- Harry Kane a primit Gheata de Aur! Motivul pentru care al doilea premiu înseamnă mai mult: „E ceva special”
- Bayern Munchen, gata să dea lovitura verii! Decizia luată de conducere după problemele lui Jamal Musiala
- Verdictul medicilor, după scenele alarmante cu Jamal Musiala de la Bayern. Ce urmează pentru starul german


































