Nevoit să părăsească terenul în timpul semifinalei Cupei Mondiale, pierdută în faţa Spaniei (0-2), francezul William Saliba are o fractură la spate.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Este o accidentare pe care o suferise înainte de CM, în timpul unui meci din Premier League, relatează RMC Sport.

Saliba a jucat pe analgezice pentru a nu simți durerea la spate

Fundașul lui Arsenal a încercat să treacă peste durere, dar corpul său nu i-a permis să-şi ducă la capăt participarea la Cupa Mondială. În minutul 30 al semifinalei pierdute în faţa Spaniei, William Saliba s-a întins pe gazonul stadionul Dallas.

„Mi s-a blocat spatele„, a spus fundaşul de la Arsenal pentru a-şi justifica retragerea. Din păcate pentru staff-ul „Les Bleus”, presimţirea lui s-a dovedit corectă.

Saliba s-a accidentat în urmă cu două luni, în timpul unui meci din Premier League. El a jucat în Statele Unite sub efectul unor analgezice şi a beneficiat de îngrijiri zilnice şi speciale din partea echipei medicale a naţionalei Franţei.

Momentan, durata indisponibilităţii sale nu este încă cunoscută. Miercuri, Saliba a efectuat examinări medicale. Nu se ştie încă dacă va trebui să fie operat. Este vorba, însă, de o accidentare care va necesita o perioadă îndelungată de repaus.

Sursa: News.ro