Cât trebuie să aştepte Florinel Coman până va conduce din nou. Pedeapsa pe care o riscă tânărul în vârstă de 22 de ani
De Antena Sport
Publicat: 26.02.2021, 7:57
Dosarul în care Florinel Coman este acuzat că a condus fără un permis valabil în România ar putea dura cel puţin un an. Lucrurile se vor complica pentru sportivul în vârstă de 22 de ani, dacă anchetatorii vor dovedi că el ştia că foloseşte un permis fals. În acest caz, pedeaspa va fi suplimentată cu interdicaţia de a urma cursurile unei şcoli de şoferi timp de un an, scrie newsweek.
Florinel Coman ar putea sta doi ani fără permis de conducere
Problemele lui Florinel Coman au început în momentul în care a fost prins gonind cu 165 km/h, pe Autostada Soarelui. Permisul pe care l-a prezentat nu era valabil în România, iar poliţiştii au bănuit că este fals.
Actul ar fi fost eliberat în Ucraina potrivit fotbalistului şi lui Gigi Becali. Poliția a deschis o anchetă și i-a promis lui Florinel Coman o pedeapsă mai blândă, dacă va colabora pentru descoperirea rețelei care furnizează acte false în România, mai ales în zona Moldovei.
Jucătorul lui FCSB a declarat că a fost contactat pe internet și că nu îi cunoaște pe cei cu care a luat legătura. Polițiștii au întrebat inclusiv de o legătură a lui Gigi Becali, dar Coman a negat acest lucru, potrivit Fanatik, care citează surse din interiorul anchetei.
Starul de la FCSB nu a părut afectat că a fost interogat de poliţişti. „Mbappe de România” s-a relaxat la un joc pe consolă şi a postat imaginile pe reţelele sociale.
- Florinel Coman are dosar penal
- El a condus fără permis valabil în România
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY