Elias Charalambous a vorbit despre interesul lui Gigi Becali pentru revenirea lui Florinel Coman. Antrenorul de la FCSB a reacționat după ce patronul a dezvăluit posibilitatea mutării.
Florinel Coman nu a fost inclus în lotul lui Al-Gharafa la primul meci al noului sezon. La scurt timp, Gigi Becali a dezvăluit că a vorbit cu jucătorul pe care l-ar vrea, sub formă de împrumut, la FCSB.
Cum a reacționat Elias Charalambous după ce Gigi Becali a anunțat că îl vrea înapoi la FCSB pe Florinel Coman
La conferința de presă premergătoare derby-ului cu Rapid, Elias Charalambous a declarat că ar fi un „antrenor fericit”, în situația în care Florinel Coman s-ar întoarce la FCSB.
Tehnicianul a explicat că nu are informații despre negocierile dintre FCSB și jucător, însă a spus că și l-ar dori în lot pe „Mbappe de România”.
„Nu știu dacă se va întoarce, dar Florinel este un jucător pe care l-aș dori. Dacă există această șansă, atunci voi fi un antrenor fericit”, a spus Elias Charalambous, la conferința de presă.
Florinel Coman a jucat la FCSB timp de 7 ani, între 2017 și 2024. În tricoul campioanei a adunat 233 de meciuri, în care a marcat 63 de goluri și a oferit 62 de pase decisive.
În vara anului trecut, Gigi Becali l-a vândut pe Coman la Al-Gharafa, în schimbul sumei de 5,25 milioane de euro. După 8 luni, qatarezii l-au împrumutat la Cagliari, însă italienii au ales să nu îl păstreze pe român.
În momentul de față, Florinel Coman este cotat la suma de 5 milioane de euro, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.

Ce spunea Gigi Becali despre revenirea lui Florinel Coman la FCSB
Potrivit spuselor lui Gigi Becali, Florinel Coman mai are de încasat 4 milioane de euro la Al-Gharafa, până la finalul contractului. Totuși, patronul de la FCSB a spus că acesta s-ar putea întoarce la echipa roș-albastră, în situația în care arabii îi vor plăti o parte din salariu.
De asemenea, Gigi Becali a spus și suma pe care o are pregătită pentru Florinel Coman. Concret, „Mbappe de România” va încasa minim 600.000 de euro, în situația în care FCSB va intra în grupa principală de Europa League.
În sezonul viitor, suma s-ar putea ridica la 1 milion de euro, în situația în care FCSB va ajunge în grupa principală din Champions League.
“Am vorbit cu Florinel Coman. El până în 2027 mai are de încasat 4 milioane de euro de acolo. Dacă cei de acolo sunt dispuşi să îi plătească o parte din salariu, putem discuta.
Vă spun ce propunere i-am făcut. Dacă vine la noi, el poate câştiga anul ăsta 6-700.000 de euro dacă jucăm în Europa League, cu tot cu bonusuri. La anul, dacă jucăm Champions League, poate lua un milion de euro.
V-am spus, dacă ne calificăm. A rămas să mai discutăm şi o să îl mai sun. Dar aici trebuie să vedem cât îi plătesc arabii din salariu. E posibil să se facă, da. Dar rămâne de văzut”, a spus Gigi Becali, la fanatik.ro.
- Gigi Becali a anunțat primul jucător care va pleca în iarnă de la FCSB: „Nu mai ţin loc ocupat acolo”
- Farul, anunţ surprinzător! Ianis Zicu NU e antrenorul echipei! Cine e tehnicianul principal al constănţenilor
- După Kurt Zouma, CFR e aproape să transfere un alt câştigător de Champions League! Era cotat la 50.000.000 €
- Revenire importantă la Dinamo înaintea meciului cu Unirea Slobozia. Anunțul lui Zeljko Kopic: „S-a antrenat intens”
- Cătălin Cîrjan are planuri mari la Dinamo: “Îmi doresc să trag echipa după mine”. Ce a spus despre placare