AS.ro
România e în continuare fără selecționer, la mai bine de o lună după ce contractul lui Mirel Rădoi a expirat. Stoichiță și Burleanu au negociat cu mai multe nume importante, precum Gică Hagi, Dan Petrescu și Răzvan Lucescu, dar toți au refuzat. Acum, noul favorit să preia postul este Ladislau Boloni, care a ajuns deja în România.
Ladislau Boloni a ajuns în România să negocieze preluarea naționalei României
După ce Boloni și-a făcut apariția, tehnicianul a fost întâmpinat imediat de Mihai Stoichiță, care i-a strâns mâna prietenește. Boloni a glumit cu jurnaliștii la aeroport. “Mă bucur că sunteţi mulţi. V-am adus ceva cadouri, dar sunteţi atât de mulţi încât nu pot să dau la toată lumea. Vă doresc la mulţi ani, sănătate multă”, a spus Ladislau Boloni.
Boloni a aterizat pe aeroportul din Otopeni joi seară, în jurul orei 18:50, iar Mihai Stoichiță l-a așteptat la terminalul de sosiri.


Mihai Stoichiță: “Loți are cereri rezonabile!”
Mihai Stoichiţă a confirmat că sunt negocieri avansate cu Boloni şi că sunt şanse mari ca aceastea să aibă un final dericit. Șeful FRF a mai precizat că pretenţiile financiare ale lui Ladislau Boloni pot fi îndeplinite de Federație. Stoichiţă vrea ca noul selecţioner să semneze un contract valabil pe 4 ani.
„Sunt încă discuții. Urmează să mai avem mâine, poimâine discuții cu Loți. Vedem, mergem la Nisa, vine el la București. Sunt discuții cu toate variantele care au fost, cele trei-patru. Se poate întâmpla și să vină la București. Acum, nu este sigur. Depinde de răspunsul lui Loți ce se va întâmpla în continuare. Dacă refuză, vor fi urmărite celelalte piste.
Din ce ştiu, Loţi are nişte cereri rezonabile care pot fi împlinite. Cred că se poate ajunge la o finalitate cu el în câteva zile. Contractul trebuie să fie de minimum 2 campanii. Depinde foarte mult contractul pe 4 ani. E posibil ca în primii doi ani să obţină tot şi să primească oferte tot mai bune„, a spus Mihai Stoichiţă la digisport.ro.
- Ladislau Boloni a ajuns în România să negocieze preluarea postului de selecționer
- Mihai Stoichiță l-a așteptat pe aeroport
- NBA și NHL se văd live exclusiv în AntenaPLAY
- Aplicaţia Antena Sport poate fi descărcată gratuit acum din AppStore şi GooglePlay
- „Dacă ne luăm după loturi, ar trebui să nu ne mai prezentăm”. Gică Popescu știe care e atuul României în barajul cu Turcia
- “Abia aştept luna martie!” Ianis Hagi, încrezător că România se va califica la World Cup 2026: “Nu există altă variantă”
- Cum au votat Mircea Lucescu și Ianis Hagi pentru Gala FIFA The Best 2025. Surpriza de pe lista selecționerului
- Dumitru Stângaciu nu mai crede în fotbalul românesc: “Din păcate, regresează! E foarte greu să ajungem la Mondial”
- “Prea mult”. Mircea Lucescu a răbufnit şi a făcut praf arbitrajul. Cele trei meciuri în care “tricolorii” au fost dezavantajaţi































