“Nu suntem echipă de mâna a doua”. Mihai Stoichiţă, reacţie fermă după eliminarea României U21 de la EURO 2025

Publicat: 15 iunie 2025, 13:57

Comentarii
Nu suntem echipă de mâna a doua. Mihai Stoichiţă, reacţie fermă după eliminarea României U21 de la EURO 2025

Mihai Stoichiţă, în timpul unei conferinţe de presă/ AntenaSport

Mihai Stoichiţă a tras concluziile, după ce România U21 a fost eliminată de la EURO 2025, după eşecul cu Spania U21, scor 1-2. Directorul tehnic din cadrul FRF a declarat că “tricolorii” lui Daniel Pancu au avut evoluţii remarcabile la turneul final din Slovacia.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Mihai Stoichiţă a subliniat că România U21 a demonstrat la EURO 2025 că nu este o naţională “de mâna a doua” din Europa. Oficialul FRF l-a lăudat şi pe Daniel Pancu.

Mihai Stoichiţă, reacţie fermă după eliminarea României U21 de la EURO 2025

Stoichiţă nu a fost însă mulţumit de unii jucători, subliniind greşelile făcute la golurile marcate de spanioli. Acesta a transmis că “tricolorii” nu ar trebui să se mulţumească doar cu regula din Liga 1 care îi favorizează.

“Suntem bucuroşi că am fost aici. Am demonstrat că nu suntem o echipă de mâna a doua, am jucat de la egal la egal şi cu Italia, şi cu Spania. Se poate interpreta că suntem mai defensivi decât ei. Dar aşa defensivi cum am fost, puteam să definim meciul în favoarea noastră, în a doua repriză. Se ratează, aşa e fotbalul. O fază defensivă extraordinar de bine organizată de Pancu, Spania te dezechilibrează tot timpul, au tehnică, fantezie, nu au reuşit să facă mare lucru. Jucau un fel de handbal, pasau în jurul careului, au avut vreo 2-3 ocazii.

Golurile au venit în urma unor interpretări greşite de joc ale unor jucători de-ai noştri. Ar trebui la club să-şi definitiveze astfel de acţiuni, să nu le mai facă, să atace acolo…chiar dacă cred că nu a fost de roşu, dar dacă îi dai posibilitatea arbitrului să interpreteze cum vrea el. Ianis, la margine, cade cu spaniolul. Spaniolul, şmecher, se ridică şi intră în teren. Doctorul ne zice nouă să iasă de pe teren. Jucăm zece contra opt.

Reclamă
Reclamă

Trebuie învăţate în campionatul intern. Se zice să exportăm mai mult, dar de aici învaţă. Ajung la 21, 22 de ani, regula te ajută, dar nu trebuie să fii mulţumit cu regula, trebuie să-ţi doreşti mai mult. Nu trebuie să fii mulţumit doar că eşti aici, trăieşti din fotbal până la 30-35 de ani. Viaţa e lungă”, a declarat Mihai Stoichiţă.

Mihai Stoica i-a propus doi jucători lui Mircea Lucescu din naţionala U21

Mihai Stoica i-a propus lui Mircea Lucescu doi jucători din naţionala U21. MM s-a declarat impresionat de Andrei Borza şi de Louis Munteanu, pe care-i consideră potriviţi pentru naţionala de seniori a României.

“Eu cred că Borza și Louis Munteanu pot fi de acum fără nicio emoție, pot face parte din lotul naționalei mari. Sunt pregătiți, iar Borza poate să fie în sfârșit o dublură la Bancu. Noi n-am avut dublură la Bancu. Am avut tot timpul alte variante.

Reclamă

Mie mi se pare Borza jucătorul cu cea mai mare creștere din toți jucătorii, în afară de Louis Munteanu, care a făcut un campionat de excepție și e și golgheter. Atenție, Borza n-a făcut nici măcar 20 de ani. Chiar e bun”, a declarat Mihai Stoica, conform primasport.ro.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Reușește Cristi Chivu să facă dubla campionat - Cupa Italiei cu Inter?
Loading ... Loading ...
Citește și:
1:05 5 mai

Wu Yize l-a învins dramatic în decisiv pe Shaun Murphy şi este noul campion de la Crucible

0:17 5 mai

VIDEOSporting – Guimaraes 5-1! Gazdele au egalat-o pe Benfica, după ce au umilit echipa românului Tony Strata

0:16 5 mai

VideoDebast, autogol de cascadorii râsului! A amintit de cel al lui Bănel Nicoliţă cu Real Madrid

23:59

Manchester City, remiză dramatică la Everton! Ajutor uriaș pentru Arsenal în lupta la titlu

23:31

Anunţul lui Costel Gâlcă despre viitorul său, după ce fanii i-au cerut demisia

23:29

Moruţan a fost sincer, după primul gol la Rapid: “Nu mă ajută”! Ce a spus de fani: “N-am mai trăit aşa ceva”

1 Prima decizie luată de Kyros Vassaras, după scandalul de arbitraj de la Universitatea Craiova – Dinamo 2-1 2 “Ce-aveţi, mă?” Dialog halucinant între arbitrii din camera VAR la faza golului oltenilor, marcat din offside! 3 Cristi Chivu a plecat din conferinţă, după ce a devenit campion cu Inter. Cum şi-a explicat gestul rar: “Aţi înţeles momentul” 4 Gigi Becali îl va da afară de la FCSB, dar jucătorul e la mare căutare: “Cu un CV ca al lui, multe echipe îl vor” 5 “Pot să plângă”. Steven Nsimba, mesaj plin de tupeu după golul din offside marcat în Craiova – Dinamo 6 Reacţia surprinzătoare a CCA după ce Universitatea Craiova a învins-o pe Dinamo cu un gol din offside!
Citește și