Daniel Bîrligea a acuzat probleme musculare după meciul cu Turcia şi este incert pentru meciul cu Slovacia.
O decizie în cazul atacantului de la FCSB se va lua după antrenamentul oficial, care are loc luni seară la Bratislava.
”Urmează antrenamentul oficial. Intră în stare, n-au ce să facă. Mircea Lucescu a comunicat cu Jerry Gane, cu Florin Constantinovici, au pus la cale strategia, primul 11 pentru mâine.
Se așteaptă să se vadă la antrenament care e starea lui Bîrligea, care are o problemă musculară. Să vedem dacă poate să facă tot antrenamentul bine. Dacă va face tot antrenamentul, atunci e apt de joc”, a declarat Andrei Vochin, consilierul președintelui FRF, prezent în Slovacia, citat de Digi Sport.
Meciul Slovacia – România, ultimul din mandatul lui Mircea Lucescu (80 de ani), va fi în direct pe Antena 1 marţi, de la ora 21:45. Selecţionerul Mircea Lucescu nu va fi pe bancă, din pricina problemelor de sănătate. “Il Luce” este internat în spital. În locul său, pe banca naţionalei va fi secundul Jerry Gane la partida cu Slovacia.
- Ultimul gest făcut de Mircea Lucescu la naţionala României. Radu Drăguşin: „L-a întrebat pe șoferul lui”
- „O mare problemă” Ce i-a transmis selecţionerul Gică Hagi lui Adi Ilie înainte de debutul „Regelui” într-un meci oficial
- Dumitru Dragomir, atac necruţător la adresa lui Răzvan Burleanu şi FRF: „L-au adus pe Gică Hagi să îşi bată joc de el”
- Dan Petrescu a dat verdictul după ce l-a văzut pe Gică Hagi pe banca României: „Mi-aș dori”
- „Nu sunt aici să mă plâng”. Marea schimbare pe care Gică Hagi vrea să o aducă la naţională: „Putem mult mai mult”
































