Reprezentativa Under-19 a României a remizat cu selecționata similară a Irlandei de Nord și a fost eliminată din drumul spre Campionatul European de tineret care va avea loc în această vară în Țara Galilor.
Astfel, formația pregătită de Adrian Dulcea nu va avea ocazia să repete performanța de anul trecut, atunci când a ajuns în semifinalele turneului final găzduit chiar de România.
România – Irlanda de Nord 0-0. Adio Campionat European U19 2026
La doar două zile distanță după ce România lui Mircea Lucescu a fost învinsă de Turcia în semifinalele barajului pentru Cupa Mondială, o altă selecționată a „tricolorilor” s-a văzut eliminată din drumul spre un turneu final.
România U19 este OUT matematic din cursa pentru turneul final de tineret care va avea loc în vară. După ce a pierdut în primul meci contra Kazahstanului cu 2-0, formația lui Adrian Dulcea avea obligatoriu nevoie de victorie cu Irlanda de Nord pentru a mai spera la calificare.
La capătul unui meci în care ambele naționale au avut ocazii de a marca, meciul de la Clinceni s-a încheiat cu scorul de 0-0. Astfel, atât România, cât și Irlanda de Nord au fost eliminate matematic din drumul spre EURO U19, iar singurele echipe care se vor mai lupta pentru unicul loc din grupă care trimite spre turneul final vor fi Ucraina și Kazahstan.
Cu o etapă înainte de final, formația din estul Europei e pe primul loc, cu șase puncte, în timp ce asiaticii au trei puncte și au nevoie de victorie pentru a ajunge la european.

*În preliminariile pentru EURO U19 2026 nu s-a jucat pe sistemul tur-retur.
- Marea schimbare adusă de Gică Hagi la echipa naţională, înaintea debutului în Nations League: „Cel mai important”
- „Are principii clare”. Florin Răducioiu ştie ce va schimba Gică Hagi la naţională, în Liga Naţiunilor: „E grupă de EURO”
- Răzvan Marin, tricolorul lunii august! Mijlocaşul lui AEK a câştigat detaşat votul fanilor
- „Problemele de fond nu s-au schimbat” Ce a spus Ionuţ Lupescu de naţională înainte de primele meciuri oficiale ale lui Hagi
- Emoţii pentru Gică Hagi înaintea meciurilor naţionalei! Fiul lui, Ianis, s-a accidentat în meciul cu echipa lui Mihăilă


































