Alex Maxim (35 de ani) a fost întrebat, la sfârşitul amicalului lui Gaziantep cu Petrolul, încheiat cu scorul de 1-1, dacă se mai gândeşte la echipa naţională.
Maxim a subliniat că nu a renunţat niciodată la echipa naţională. Chiar dacă realizează că sunt şanse mici să fie convocat, Maxim a dat de înţeles că ar răspunde afirmativ unei eventuale chemări la naţională.
Alex Maxim: „Niciodată nu mi-am luat gândul de la naţională”
Membrii staff-ului echipei naţionale au urmărit amicalul lui Gaziantep cu Petrolul. Maxim a subliniat însă că, mai mult ca sigur, aceştia se aflau acolo în special pentru colegul său de la Gaziantep, Deian Sorescu. Sorescu a fost convocat la ultimele acţiuni ale naţionalei.
„(n.r: Cum a fost confruntarea cu românii?) Sunt meciuri de pregătire, meciuri de acumulare. Sunt bucuros că m-am întâlnit cu foşti colegi, foşti antrenori.
(n.r: Cum e să trăieşti printre turci, având în vedere că în martie avem confruntarea?) Sunt deja de 6 ani la Gaziantep. M-am obişnuit, pentru mine nu e ceva nou. Mă simt foarte bine în Turcia, am o relaţie excelentă cu cei din club şi nu doar. Cunosc foarte multe persoane în Turcia, sunt călduroşi, cu toţii aşteaptă cu nerăbdare meciul cu România din martie, dar mai este foarte mult până atunci.
(n.r: Te mai gândeşti la naţională?) Atât timp cât voi fi jucător activ, ca orice jucător normal că mă gândesc la echipa naţională. Niciodată nu mi-am luat gândul de la echipa naţională. Chiar dacă nu sunt acolo, am mulţi prieteni, le ţin pumnii.
(n.r: Cei din staff au venit să te urmărească, şi pe tine, şi pe Deian) Cred că mai mult pe Deian”, a declarat Alex Maxim.
Perez a deschis scorul în minutul 34 pentru Gaziantep. Chică-Roşă a egalat în minutul 58, stabilind rezultatul final al amicalului.
- Ultimul gest făcut de Mircea Lucescu la naţionala României. Radu Drăguşin: „L-a întrebat pe șoferul lui”
- „O mare problemă” Ce i-a transmis selecţionerul Gică Hagi lui Adi Ilie înainte de debutul „Regelui” într-un meci oficial
- Dumitru Dragomir, atac necruţător la adresa lui Răzvan Burleanu şi FRF: „L-au adus pe Gică Hagi să îşi bată joc de el”
- Dan Petrescu a dat verdictul după ce l-a văzut pe Gică Hagi pe banca României: „Mi-aș dori”
- „Nu sunt aici să mă plâng”. Marea schimbare pe care Gică Hagi vrea să o aducă la naţională: „Putem mult mai mult”
































