Anunţ important pentru Dan Petrescu! S-au stabilit datele şi orele „dublei” CFR Cluj-Paksi

Gabriel Zamfirescu Publicat: 24 iunie 2025, 8:28

Comentarii
Anunţ important pentru Dan Petrescu! S-au stabilit datele şi orele „dublei CFR Cluj-Paksi

Profimedia

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Anunţ important pentru Dan Petrescu. Cei de la CFR Cluj au aflat când va avea loc dubla din turul 1 preliminar din Europa League, contra maghiarilor de la Paksi. Ardelenii au un obiectiv clar impus de conducere. Sunt obligaţi să se califice în grupele unei cupe europene.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Dan Petrescu se bate cu maghiarii de la Paksi, echipă care a fost eliminată de către Corvinul Hunedoara în ediţia trecută din Europa League.

Când va avea loc „dubla” CFR Cluj-Paksi

Cei de la UEFA au anunţat datele şi orele la care se vor disputa cele două jocuri. Primul joc din această ”dublă” cu Paksi se va juca în deplasare. Partida va avea loc în Ungaria și se va desfășura joi, 10 iulie, de la ora 20:00. Apoi, returul va avea loc o săptămână mai târziu, în Gruia, tot de la ora 20:00. Dacă vor trece de maghiarii de la Paksi, cei de la CFR Cluj vor avea parte de o dublă cu elveţienii de la Lugano, ocupanta locului 4 în campionatul Elveției.

Maghiarii s-au speriat când au aflat cu cine vor juca în turul inaugural din Europa League. Asta după ce sezonul trecut au fost eliminaţi din aceeaşi fază a competiţiei de echipa de ligă secundă, Corvinul Hunedoara. Trupa lui Florin Maxim a eliminat Paksi cu 4-2 la general. „Anul trecut am fost sub presiune pentru că am primit un adversar din liga a doua din România, iar apoi am constatat că echipa nu era deloc atât de slabă cum credeau mulți.

Am învățat din ceea ce s-a întâmplat atunci, iar de data aceasta ne vom confrunta cu un adversar mai bine cotat decât noi”, a spus și Janos Szabo, fundaș la Paksi, conform Nemzetisport.

Reclamă
Reclamă

CFR Cluj – Slovan Bratislava 4-2

CFR Cluj a câştigat prima partidă de pregătire din cantonamentul din Austria, după ce a dispus, scor 4-2, de Slovan Bratislava. Pentru CFR Cluj au marcat Postolachi (11, 57), Păun (44) şi Gjorgjievski (90+2), în timp ce pentru slovaci au punctat Marko Tolic (41) şi David Strelec (71, penalty).

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Cine va câştiga Cupa Mondială 2026?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
11:51

Legea de la Cupa Mondială care NU se va aplica în Liga 1. FRF a făcut anunțul

11:39

Probleme de lot pentru Nuno Campos înainte de debutul la Dinamo! Cum ar putea arăta echipa la meciul cu Petrolul

11:29

Daniel Bîrligea s-a pozat în noul echipament al FCSB alături de logodnica sa: „Hai să începem!”

11:20

FCSB, CFR și „U” Cluj și-au aflat posibilele adversare din turul 3 preliminar Conference League. Lista completă

10:56

FC Voluntari – FC Botoșani (LIVE SCORE, 18:30). Începe noul sezon de fotbal din România! Echipele probabile

10:20

Gata, s-a făcut transferul! A ajuns în România și semnează cu FCSB

1 Dinamo dă prima lovitură în mercato: jucătorul crescut de Sevilla vine în România să semneze 2 Nicolae Stanciu, înțelegere cu o echipă din Liga 1! Gigi Becali a aflat și vrea să îl deturneze 3 VIDEOEmil Boc şi-a ieşit din minţi. Înjurături după eliminarea U Cluj la penalty-uri! 4 Transfer la FCSB! Fotbalistul din Franţa pe care îl aduce Gigi Becali 5 VIDEOAnglia – Argentina 1-2! Leo Messi, la a 2-a finală consecutivă de Campionat Mondial! Sud-americanii, remontada superbă 6 VIDEOGolul victorios al Argentinei cu Anglia putea fi anulat! Faza care a scăpat tuturor: seamănă izbitor cu cea din partida cu Egipt
Citește și