Cupa Mondială este la câteva luni distanță, însă până atunci mai multe naționale se luptă pentru o „coroană” artificială care le transformă în reginele lumii. Jurnaliștii spanioli de la Marca au venit cu un concept interesant, cel de campioană mondială „neoficială”, iar Capul Verde, o țară cu puțin peste 500.000 de locuitori, poate prelua această titulatură.
Argentina a devenit pe 18 decembrie 2022 campioană mondială pentru a treia oară după o finală nebună în fața Franței, dar de atunci formația lui Lionel Scaloni a mai înregistrat înfrângeri. Astfel, jurnaliștii spanioli au venit cu un concept de campioană mondială „neoficială”, titulatură care se bazează pe un principiu asemănător meciurilor de box pentru centuri.
Cum a fost pasat titlul de campioană mondială „neoficială”
Concret, prima țară care învinge campioana mondială en-titre preia titlul neoficial, după care în cazul în care e învinsă îl dă mai departe, și așa mai departe. Astfel, s-a ajuns în prezent la situația în care Capul Verde ar putea să devină regina lumii preț de câteva zile sau chiar până la startul World Cup 2026.
Jurnaliștii de la marca.com au analizat cine a învins-o prima dată pe Argentina de când a devenit campioană mondială și cum a fost pasat ulterior această titulatură fictivă.
În noiembrie 2023, Uruguay a câștigat cu 2-0 contra trupei lui Scaloni. Ulterior, sud-americanii au cedat în martie 2024 contra Coastei de Fildeș cu 2-1, iar în octombrie o altă națională din Africa, Sierra Leone, a pus mâna pe „titlu”.
Titulatura nu a rămas mult la reprezentativa menționată anterior, însă a fost păstrat în Africa, pentru că Zambia s-a impus cu 2-0 la o lună distanță. Totuși, în 2025, Rusia a învins formația „Chipolopolo”, după care în noiembrie a suferit un eșec cu 2-0 contra lui Chile.
Acum, naționala sud-americană o înfruntă pe Capul Verde în noaptea de joi spre vineri într-un duel care se va disputa la Eden Park, în Auckland. În cazul în care formația africană se va impune, va deveni cea mai nouă campioană mondială „neoficială”.
Capul Verde este prezentă și la Cupa Mondială din vară, unde le va înfrunta în Grupa H pe Spania, Uruguay și pe Arabia Saudită.
- Încă o lovitură la Trabzonspor: fostul câștigător al Balonului de Aur, dorit lângă Mohamed Salah
- Patrick Vieira a devenit selecționer! A semnat cu o națională de top din Africa
- Surpriză uriașă în votul pentru Golden Boy! Lamine Yamal este doar pe locul 2
- „Iar încep dezbaterile” EA Sports a făcut dezvăluirea: Messi, printre cei mai buni! Cum arată topul jucătorilor din FC27
- Nebunie la fosta echipă a lui Răzvan Lucescu! Fanii lui PAOK s-au strâns la stadion și vor să oprească transferul record




































