Darwin Nunez s-a despărțit de Al-Hilal la doar un an după ce clubul din Arabia Saudită plătea 60 de milioane pentru transferul uruguayanului de la FC Liverpool. Lăsat în afara lotului după venirea lui Karim Benzema în iarnă, Darwin a jucat foarte puțin și s-a înțeles cu clubul pentru rezilierea contractului.
Conform Goal, Darwin Nunez vrea să se întoarcă în Europa iar o variantă poate fi chiar … Liverpool!
Darwin Nunez, înapoi la Liverpool?
Atacantul de 26 de ani, aflat alături de echipa națională a Uruguay-ului la Campionatul Mondial din această vară, a devenit o soluție astfel pentru mai multe cluburi din Premier League. Preferința lui este însă chiar o revenire la Liverpool.
Această variantă a ajuns și pe masa clubului, iar o decizie ar urma să fie luată de noul antrenor, Andoni Iraola, împreună cu directorul sportiv Richard Hughes. Pentru Liverpool, revenirea lui Darwin Nunez nu ar fi o opțiune deloc rea în condițiile în care Hugo Ekitike a suferit o accidentare teribilă și are șanse mici să revină până la finalul anului 2026.
Chelsea și Newcastle sunt alte cluburi menționate în ceea ce îl privește pe Darwin. De asemenea, FC Barcelona este un alt club căruia i-a fost oferit Darwin, dar asta când negocia cu Al Hilal pentru un nou împrumut al lui Joao Cancelo. Însă acesta a admis deja că regretă despărțirea de Liverpool.
„Aș minți dacă aș spune că nu-mi lipsesc. Adevărul este că fanii lui Liverpool m-au făcut să mă simt extrem de bine primit, la fel și pe familia mea. În unele dintre cele mai dificile momente din viața mea personală, oamenii de acolo mi-au oferit afecțiune și susținere. A contat enorm pentru mine. De aceea, bineînțeles că îmi lipsește Liverpool” spunea Darwin Nunez în luna aprilie.
- Lui Mirel Rădoi nu-i mai arde de glume! Le-a spus turcilor clar: „Vom avea de suferit!”
- O nouă tragedie lovește fotbalul mondial! Fostul jucător de la Benfica a murit într-un accident de mașină
- Pep Guardiola, pe lista unei naționale uriașe după despărțirea de Manchester City
- Reacţia lui Siyabonga Ngezana după decesul fostului său coleg de la naţionala Africii de Sud!
- Fanii lui Real Oviedo, nemulţumiţi de aducerea lui Işfan de la Farul: “Paraschiv 2.0”
































