Lionel Messi (38 de ani) a câştigat cu Inter Miami finala MLS. Inter Miami a învins-o pe Whitecaps cu 3-1. E prima oară în istorie când Inter Miami cucereşte Cupa MLS. Messi nu a marcat în finală, dar a oferit două assist-uri, la golul prietenului său Rodrigo De Paul, din minutul 71 şi la cel al lui Tadeo Allende, din minutul 90+6.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Inter Miami a deschis scorul printr-un autogol, în minutul 8, al lui Edier Ocampo. Ali Ahmed a egalat în minutul 60, dar ulterior a ieşit la rampă Messi, care i-a lăsat pe De Paul şi Allende în poziţie de 1 la 1 cu portarul advers. Cei doi au finalizat acţiunile fără emoţii.

Reacţia lui Lionel Messi după cucerirea unui trofeu istoric cu Inter Miami

Lionel Messi a fost declarat cel mai valoros jucător al Cupei MLS.

„Acesta e momentul pe care îl aşteptam şi pe care noi, ca echipă, îl aşteptam”, a declarat Lionel Messi după victoria din finala MLS.

„Au fost multe nopți nedormite, dar am crezut mereu (n.r.: în cucerirea trofeului)”, a declarat David Beckham, co-proprietar Inter Miami, după performanţa istorică. „Întotdeauna am crezut în aducerea echipei aici, iar, când am găsit partenerii potriviți, am știut că orice este posibil”, a precizat Beckham.

„Întotdeauna le-am promis fanilor noștri că vom aduce succesul și că vom aduce cei mai buni jucători, iar astăzi am reușit acest lucru”, a mai declarat Beckham.