Răzvan Lucescu a fost ofertat la finalul acestui sezon de către turcii de la Beșiktaș, care i-au propus un salariu de aproximativ patru milioane de euro pentru a pleca de la PAOK.
Revenit în România, tehnicianul român și-a decis viitorul și a explicat ce are de gând să facă după propunerea inedită venită din Superliga Turciei.
Răzvan Lucescu rămâne la PAOK
Răzvan Lucescu mai are contract cu PAOK Salonic până în vara anului 2027, iar sezonul acesta nu a venit cu vești bune pentru clubul elen. Gruparea pregătită de tehnicianul român nu a prins loc de Champions League, acesta fiind obiectivul stabilit la începutul sezonului.
Ofertat de către turcii de la Beșiktaș, antrenorul a explicat că nu are de gând să plece de la PAOK, cel puțin până la finalul sezonului următor, decât dacă va fi demis.
„Da, rămân la PAOK. Mai am un an de contract, nu vreau să vorbesc acum despre altceva. Am construit acolo o relație profundă și cu orașul, am trăit momente extraordinare.
Nu aș face nimic ca să-i dezamăgesc pe suporteri. Doar dacă conducerea va decide dacă trebuie să ne despărțim, nu aș avea o problemă.
Despre alte oferte, propuneri, nu vreau să vorbesc, nu sunt genul de antrenor care să apară la televizor pentru a se promova”, a declarat Răzvan Lucescu, potrivit digisport.ro.
- Lovitură de teatru la Madrid: Endrick și-a ales deja noua echipă
- Îi pun contractul pe masă lui Nicolae Stanciu! Fotbalistul poate amâna revenirea în Liga 1
- „Maluma, baby” putea să nu existe! Clipa în care a decis să se apuce de muzică: „Când am ieșit de acolo…”
- Trabzonspor, o nouă lovitură pe piața transferurilor! Aduce un atacant de 60 de milioane din Premier League în locul lui Drăguș
- Cât a costat transferul istoric al lui Umit Akdag la Beșiktaș! Fotbalistul a refuzat naționala României
































