Roberto Mancini are planuri mari la naţionala Italiei şi speră ca fanii să îl ierte: „Sper să câştig un trofeu major”

Alex Masgras Publicat: 30 iulie 2026, 10:03

Comentarii
Roberto Mancini are planuri mari la naţionala Italiei şi speră ca fanii să îl ierte: „Sper să câştig un trofeu major

Roberto Mancini / Profimedia

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Roberto Mancini a revenit pe banca naţionalei Italiei şi are planuri mari. Adus în locul lui Gennaro Gattuso, într-o perioadă extrem de tensionată a fotbalului italian, selecţionerul care a cucerit titlul european în urmă cu cinci ani îşi doreşte să readucă Italia în topul fotbalului mondial.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Squadra Azzurra traversează o perioadă extrem de complicată, după ce a ratat şi anul acesta calificarea la Cupa Mondială, pentru a treia ediţie la rând.

Roberto Mancini vrea să mai câştige trofee cu naţionala Italiei: „Obiectivul meu este să readuc echipa imediat pe drumul victoriilor”

„Sper să câştig un trofeu major sau chiar două”, a declarat, miercuri, la Roma, noul selecţioner al echipei de fotbal a Italiei, Roberto Mancini, în cadrul primei sale conferinţe de presă, relatează AFP.

„Obiectivul meu este să readuc echipa imediat pe drumul victoriilor”, a promis cel care a mai condus Squadra Azzurra în perioada 2018-2023, cinci ani marcaţi de un titlu continental (EURO 2021), un eşec major (ratarea calificării la Cupa Mondială din 2022) şi o demisie neaşteptată pentru a prelua naţionala Arabiei Saudite.

Plecarea de la echipa naţională în vara anului 2023, pentru a prelua echipa saudită, a fost „puţin ca şi cum ai pierde iubirea vieţii”, a mărturisit el, recunoscând că a făcut o „greşeală”.

Reclamă
Reclamă

Totuşi, fostul antrenor al echipelor Manchester City şi Inter Milano, care a semnat un contract pe patru ani cu federaţia, a promis că „va face echipa atât de bună, încât suporterii se vor îndrăgosti din nou de ea”, după absenţa naţionalei de la ultimele trei ediţii ale Cupei Mondiale.

„Şi atunci, poate, ‘tifosi’ mă vor ierta”, a adăugat succesorul lui Gennaro Gattuso, care demisionase în aprilie, în urma înfrângerii Italiei în finala barajului european pentru Cupa Mondială din 2026.

„Cred că există jucători tineri talentaţi în Italia. Pur şi simplu cred că trebuie să avem încredere în ei şi să-i lăsăm să joace”, a declarat Mancini, în vârstă de 61 de ani, promiţând o echipă cu un „spirit ofensiv”.

Reclamă

Toate privirile vor fi aţintite asupra lui Mancini cu ocazia marii sale reveniri la cârma naţionalei Italiei, pe 25 septembrie, la Roma, unde echipa va întâlni Belgia în Liga Naţiunilor. Vor urma un meci împotriva Turciei, pe 28 septembrie, şi o partidă împotriva Franţei a lui Zinedine Zidane, pe 2 octombrie, pe Stade de France.

„Acestea vor fi meciuri importante. Vom vedea imediat punctele noastre forte şi domeniile în care trebuie să ne îmbunătăţim”, a spus el.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Va ajunge Dan Petrescu antrenorul FCSB în era "Gigi Becali"?
Loading ... Loading ...
Citește și:
12:05

Răsturnare de situație în cazul Ianis Hagi! Israelienii au făcut anunțul în această dimineață

12:04

Octavian Popescu dă lovitura la Levadiakos! Ce salariu va avea la echipa pregătită de Charalambous şi Pintilii

11:59

Denis Drăguş a dat cărţile pe faţă: ce a contat decisiv pentru transferul la FCSB

11:34

România și-a stabilit lotul pentru calificările Cupei Mondiale de padel

11:34

Edi Iordănescu spusese „DA” unui salariu de 1.2 milioane de euro. De ce a căzut totul

11:23

Premieră mondială: FRF anunță introducerea cartonașului negru în fotbal! Nu va fi acordat jucătorilor

1 Transfer de 6.000.000 de euro pentru Ştefan Baiaram. Mihai Rotaru şi-a dat OK-ul 2 VIDEOBernadette Szocs, cea mai dramatică victorie a carierei. Meci nebun cu prietena Sofia Polcanova, la WTT Champions Macao 3 Neluțu Varga a reacționat după ce Dan Petrescu și-a dat acordul pentru a prelua FCSB 4 NEWS ALERTOctavian Popescu pleacă de la FCSB! Gigi Becali a confirmat: „I-am dat voie” 5 Decizia lui Octavian Popescu după ce nu s-a mai prezentat la antrenamente. Mihai Stoica: „Cea mai bună variantă” 6 Miliardarul care a făcut istorie cu Rapid revine acţionar! Dan Şucu ar urma să cedeze o parte din club
Citește și