Maxime Sivis (28 de ani) a avut un debut foarte bun la noua sa echipă, Orenburg, din Rusia. Sivis a fost integralist în meciul Orenburg – Rostov 2-1. Pentru prestaţia lui, Maxime Sivis a fost notat cu 7.5 de site-ul de specialitate flashscore.ro.
A fost, de altfel, prima etapă a noului campionat din Rusia. Gazdele au fost conduse din minutul 47, atunci când Melyokhin a deschis scorul. Problemele s-au adâncit pentru gazde atunci când atacantul Savelyev a văzut al doilea cartonaş galben şi a fost eliminat.
Maxime Sivis a debutat cu succes la noua formaţie, Orenburg
Orenburg a întors soarta meciului în ultimele minute, în inferioritate numerică. Intraţi în a doua repriză pe teren, Kul şi Kasadzhikov au marcat golurile victoriei formaţiei lui Maxime Sivis. Kul a înscris în minutul 84, iar Kasadzhikov a dat lovitura în minutul 90+4.
Maxime Sivis e cotat la 700.000 de euro de către site-ul de specialitate transfermarkt.com. Aceasta este, de altfel, suma primită de Dinamo în schimbul fundaşului dreapta francez.
Maxime Sivis a semnat pe 3 ani cu formaţia rusă. El a jucat 66 de meciuri pentru Dinamo în Liga 1. A plecat de la formaţia din Ştefan cel Mare după înfrângerea „câinilor” cu Petrolul, 0-1, partidă în care a evoluat.
„Am preferat să joc pentru a lăsa o imagine bună despre mine la Dinamo. Am avut o relație foarte bună cu acest club. Așa că era o datorie pentru mine să plec cu capul sus și să ajut echipa până în ultima clipă, până în ultimul minut”, declara Maxime Sivis după ultimul meci la Dinamo.
- UEFA a făcut anunțul: Camp Nou câștigă lupta cu Wembley! Unde se vor desfășura finalele europene în 2028 și 2029
- Inter Miami se pregătește pentru viața după Messi! Lovitură majoră: au adus un om care a trecut pe la Real Madrid și Atletico
- Decizie în privinţa transferului lui Ianis Hagi. Răsturnare de situaţie
- Zidane, situație imposibilă la națională: Dembele e la cuțite cu Mbappe după declarația starului de la Real: „Trădare!”
- Coutinho se întoarce în fotbal după jumătate de an de pauză! Tocmai a semnat cu noua echipă: reuniune emoționantă

































