Situația de la Genoa pare să fie una tot mai complicată în această perioadă de pregătire, iar Răzvan Raț se află în centrul unor nemulțumiri apărute în interiorul clubului.
Fostul internațional român ocupă funcția de Consilier Sportiv al Consiliului de Administrație și este unul dintre oamenii apropiați ai patronului Dan Șucu.
Potrivit informațiilor publicate în presa italiană, o parte dintre jucători ar fi nemulțumiți de prezența constantă a lui Raț la antrenamente și de implicarea sa în activitatea echipei. Situația a devenit și mai interesantă după declarațiile antrenorului Daniele De Rossi.
Tehnicianul a lăsat să se înțeleagă faptul că problemele clubului nu pot fi rezolvate doar prin schimbarea antrenorului, făcând referire inclusiv la modul în care sunt gestionate lucrurile în interiorul clubului.
„Nu este suficient să schimbi antrenorul după zece etape ca să rezolvi situația”, a transmis De Rossi, iar italienii spun că ar fi fost direcționată către Răzvan Raț.
Declarațiile au venit după remiza cu Vicenza, scor 2-2, în ultimul meci amical disputat de Genoa în cantonamentul de la Moena.
- Echipa care îl doreşte pe Dennis Man! Ar putea deveni coleg cu un jucător din naţionala României
- „Nu mai am chef!” Neymar exclude categoric posibilitatea unei reveniri în echipa naţională a Braziliei
- Tottenham s-a impus cu Sydney FC. Victorie la penalty-uri
- Primul transfer din România făcut de Mirel Rădoi. Gaziantep a scăpat de interdicţie
- Clubul unde Gică Hagi a făcut istorie a fost desființat



































