Inter Miami a reuşit să-l transfere în această vară pe Casemiro, jucător rămas liber de contract după ce a fost ultima dată la Manchester United, însă trupa patronată de David Beckham e pregătită să dea o nouă lovitură.
Gruparea din MLS, care a câştigat trofeul în ultima stagiune, vrea să repete această performanţă şi din acest motiv ar putea să bifeze încă un transfer de senzaţie.
Kevin De Bruyne ar putea să ajungă la Inter Miami şi să fie coleg cu Leo Messi
Kevin De Bruyne a plecat de la Manchester City în vara trecută şi a mers la Napoli, însă jucătorul belgian nu a avut noroc în privinţa accidentărilor. El a suferit o ruptură musculară şi a stat multe luni în afara gazonului, iar astfel impactul în formaţia din Serie A nu a fost cel aşteptat.
Conform ultimelor informaţii apărute în presă, se pare că mijlocaşul a ajuns pe lista celor de la Inter Miami, formaţie care ar putea să construiască un adevărat dream-team. Se pare că şi De Bruyne este deschis unui transfer în MLS, asta după ce în trecut nu a luat în calcul această variantă, dorind să continue în Europa, la cel mai înalt nivel.
Cum arată în acest moment lotul celor de la Inter Miami
Aducerea lui Leo Messi a reprezentat o lovitură extrem de importantă pe care trupa lui David Beckham a dat-o, iar de atunci şi până în prezent mai mulţi fotbalişti cu ştate vechi în fotbalul european au ales să accepte propunerea formaţiei din MLS.
Pe lângă Casemiro, cel despre care am menţionat, la Inter Miami mai sunt în acest moment Luis Suarez, Rodrigo De Paul, dar şi Sergio Reguilon (fost la Real Madrid sau Manchester United). Astfel, Kevin De Bruyne ar fi cireaşa de pe tort în conceptul gândit de oficialii formaţiei americane.
- Lionel Messi, convocat pentru un ultim dans cu naționala Argentinei! Când este programat meciul de adio
- James Rodriguez s-a retras din naționala Columbiei! Mesajul pe care l-a transmis cu lacrimi în ochi
- Umilință pentru Al-Nassr în Liga Campionilor! Cristiano Ronaldo, aproape inexistent
- Inter Miami schimbă din nou antrenorul. Leo Messi şi colegii săi, 2 victorii în ultimele 10 meciuri
- Diego Simeone nu a ezitat! Cine trebuie să câștige Balonul de Aur: „Zero dubii”































