A fost o speranță la Dinamo, iar acum a semnat în Liga a 3-a. Unde a ajuns să joace
Valentin Borcea, jucătorul de 23 de ani care în trecut era considerat o speranță a clubului Dinamo, a ajuns să evolueze în Liga a 3-a. CSM Unirea Alba Iulia a anunțat venirea sa la echipă, unde se va bate pentru promovare în eșalonul secund.
Borcea a debutat în tricoul lui Dinamo în iulie 2020, însă nu a fost niciodată un om de bază al alb-roșilor.
Valentin Borcea, noul jucător de la Alba Iulia
În această perioadă de mercato, Borcea a ajuns la CS Dinamo de la ASCM Poli Iași, însă nu a pucat să evolueze în niciun meci pentru echipa lui Florin Bratu. Fostul atacant a decis să nu mizeze pe serviciile sale, iar acum jucătorul a mai „scăzut” un nivel, în eșalonul al treilea.
Borcea a mai jucat și la CS Tunari, unde a fost împrumutat timp de jumătate de sezon în 2024, după care la UTA Arad între iulie 2024 și februarie 2025. La Dinamo, mijlocașul ofensiv a evoluat din 2020 până la în iarna lui 2024 și a adunat 39 de partide, în cadrul cărora a marcat trei goluri și a oferit o pasă decisivă.
Venit din academia alb-roșilor, Borcea era considerat o speranță a clubului, însă nu a reușit să confirme niciodată. În stagiunea 2022/23, când clubul era în Liga a 2-a, mijlocașul a adunat cele mai multe meciuri dintr-un sezon pentru „câini”, 15 la număr.