Barcelona, liderul campionatului de fotbal al Spaniei, i-a contactat pe rivalii de la Atletico Madrid pentru a afla poziţia clubului „rojiblanco” cu privire la un posibil transfer al atacantului argentinian Julian Alvarez pe Camp Nou, în această vară, a confirmat o sursă pentru ESPN.
Antrenorul Hansi Flick a solicitat conducerii grupării catalane un nou număr 9, iar Alvarez este considerat candidatul ideal pentru a forma un trio ofensiv cu Lamine Yamal şi Raphinha în sezonul viitor.
Barcelona insistă pentru transferul lui Julian Alvarez
Cu toate acestea, oficialii Barcelonei sunt conştienţi că nu va fi o tranzacţie uşor de realizat, atât din punct de vedere financiar, cât şi din cauza reticenţei lui Atletico de a-l lăsa pe internaţionalul argentinian să plece.
ESPN a relatat în luna ianuarie că echipa engleză Arsenal Londra este, de asemenea, interesată să-l transfere pe Alvarez în această vară.
În vârstă de 26 de ani, Julian Alvarez a sosit la Atletico Madrid de la Manchester City în 2024, în cadrul unui transfer care ar putea ajunge la 95 de milioane de euro, incluzând bonusurile. El este legat prin contract de clubul madrilen până în 2030, cu o clauză de reziliere de 500 de milioane de euro.
Sursa citată de ESPN a precizat că Atletico Madrid ar fi dispusă să-i ofere atacantului un contract îmbunătăţit, valabil până în 2032, pentru a evita plecarea sa în această vară.
- Hansi Flick nici nu a stat pe gânduri: ce a răspuns când a fost întrebat care este obiectivul stabilit la Barcelona
- Real Madrid – Rayo Vallecano, 22:00, LIVE TEXT. Andrei Raţiu e titular şi se duelează iar cu Vinicius!
- Jose Mourinho i-a luat apărarea lui Vinicius: „În Portugalia avem un proverb”. Replică fermă pentru critici
- Kylian Mbappe a reacționat după porecla neobișnuită pe care i-au pus-o fanii: „Nu cred că am făcut așa ceva în viața mea”
- Barcelona i-a prelungit contractul și i-a mărit clauza de reziliere: 150 de milioane de euro pentru puștiul de 18 ani


































