Campionatul Spaniei pare să fie și în acest sezon o luptă în doi între Barcelona și Real Madrid, cu un mic avantaj de partea grupării catalane, care a făcut mai puțini pași greșiți în actuala ediție a La Liga.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Oficialii Federației de Fotbal din Spania au luat o decizie interesantă pentru etapa cu numărul 31, care se va disputa în perioada 10 – 13 aprilie 2026.

Etapa „retro” în La Liga

Federația de Fotbal din Spania a luat o decizie inedită pentru etapa cu numărul 31 din La Liga, dar și pentru etapa aferentă a ligii secunde, care va avea loc în aceeași perioadă (10-13 aprilie 2026).

Concret, oficialii au decis ca în runda respectivă toate echipele să poarte echipamente „retro”, care au fost de referință în istoria fiecărui club în parte. Grafica afișată de televiziuni va fi de asemenea un retro, la fel și echipamentele arbitrilor, ba chiar și mingile.

Singurul club care nu a dorit să se alăture acestei inițiative a fost Real Madrid, motivul nefiind unul cunoscut. Anunțul a fost făcut prin intermediul MARCA.