Ionuț Radu a apărat buturile Celtei Vigo în confruntarea pe care Claudio Giraldez a pierdut-o pe Balaidos contra lui Real Madrid cu scorul de 2-1, golul decisiv fiind marcat în minutul 90+4. După meci, site-urile care se ocupă de statistici i-au acordat note portarului român, iar reușita încasată în prelungiri l-a costat serios.
Real Madrid s-a impus dramatic în duelul cu Celta Vigo și s-a apropiat provizoriu la un singur punct de Barcelona, care are de jucat în etapa a 27-a cu Athletic Bilbao. Meciul de pe Balaidos părea că se îndreaptă spre un egal, însă un șut de la distanță trimis de Fede Valverde în minutul 90+4 a fost deviat de un jucător al galicienilor și a intrat în poarta lui Radu.
Ionuț Radu, printre cei mai slabi de pe tereni în Celta Vigo – Real Madrid
După meciul din La Liga, flashscore.ro l-a notat pe Ionuț Radu cu 5,9, doar doi coechipieri primind calificative mai mici decât el. Alt site de specialitate, sofascore.ro, i-a acordat portarului român 6,3 pentru prestația sa, cea mai mică nota din tabăra echipei lui Claudio Giraldez.
Deși portarul român nu a avut nicio vină la golul al doilea înscris de Real, iar nici la primul nu ar fi putut interveni, cele două reușite încasate și-au spus cuvântul asupra calificativului primit. În meciul de pe Balaidos contra Realului, goalkeeper-ul de 28 de ani a înregistrat următoarele cifre:
- O intervenție
- Două goluri primite
- 13/16 pase reușite
- 2/5 pase lungi reușite
- 1/1 dueluri aeriene câștigate
- 22 de atingeri
În urma victoriei Realului, Celta Vigo rămâne pe locul 6 în La Liga, cu 40 de puncte.
- Nota primită de Andrei Raţiu după ce a reuşit un assist în meciul Real Madrid – Rayo Vallecano 4-1!
- Real Madrid – Rayo Vallecano 4-1. Raţiu, assist în meciul cu echipa lui Mourinho! Mbappe, dublă şi assist
- Hansi Flick nici nu a stat pe gânduri: ce a răspuns când a fost întrebat care este obiectivul stabilit la Barcelona
- Jose Mourinho i-a luat apărarea lui Vinicius: „În Portugalia avem un proverb”. Replică fermă pentru critici
- Kylian Mbappe a reacționat după porecla neobișnuită pe care i-au pus-o fanii: „Nu cred că am făcut așa ceva în viața mea”

































