Rapid continuă să primească vești proaste după ce a fost eliminată din Cupa României încă din faza grupelor. Suporterii giuleșteni au făcut probleme la partida cu Petrolul, iar ambele cluburi au primit sancțiuni consistente din partea Comisiei de Disciplină.
Formația patronată de Dan Șucu este cea mai afectată din punct de vedere financiar, amenda aplicată depășind suma de 10.000 de euro. Nu este prima amendă pe care Rapidul o primește în acest sezon.
Clubul Rapid, amendat drastic iarăși din cauza suporterilor
Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal a pedepsit-o pe Rapid din cauza afișării de inscripţii rasiste, xenofobe şi jignitoare, dar și alte fapte interzise prin regulament.
Amenda aplicată clubului din Giulești este una uriașă: 56.952 de lei. De partea cealaltă, Petrolul a primit și ea o sancțiune de aproximativ 17.000 de lei.
„În conformitate cu prevederile art. 45.1 din RD, clubul FC Rapid 1923 SA va executa sancţiunea pentru abaterea cea mai gravă, respectiv penalitate sportivă de 56.952 lei.
FC Petrolul a primit o penalitate sportivă de 16.875 lei pentru afişarea sub orice formă de inscripţii rasiste, xenofobe şi jignitoare, scandarea de cuvinte/expresii jignitoare şi obscene ori emiterea de sunete în scop jignitor”, se arată în decizia Comisiei.
Jandarmeria a aplicat și ea sancțiuni uriașe după incidentele de la această partidă, iar în această situație tot clubul patronat de Dan Șucu a fost cel mai afectat: 48.000 de lei.
- Adevărul despre „problemele cardiace” ale lui Jovo Lukic. A picat transferul: „Definitiv”
- Susţinător surpriză pentru Baiaram. Victor Pițurcă: „Este preferatul meu”. Ce-i recomandă fostul selecţioner
- Farul Constanţa caută patron. Clubul, propus spre vânzare magnaţilor de la Manchester City
- Rapid – Dinamo, LIVE TEXT (21:30). Se joacă pentru locul 1 cu casa închisă!
- 50.000.000 de euro pentru FCSB şi Palat. Gigi Becali a recunoscut negocierile
































