În cadrul unui eveniment organizat de FRF, Aurel Țicleanu (67 de ani), component al ”Craiovei Maxima” și actual vicepreședinte în Comisia Tehnică a federației, a vorbit, printre altele, despre actuala echipă a Craiovei.
“Este o echipă înființată în anul 2013, nu are nicio legătură cu Craiova Maxima, la fel cum nici echipa domnului Mititelu nu are”, a fost declarația lui Țicleanu care a inflamat spiritele.
Un alt component al Craiovei Maxima, Nicolae Negrilă, îl face praf pe Țicleanu la scurt timp după ce echipa orașului a făcut eventul.
„Sunt tare supărat pe Țicleanu. A luat-o razna? Pe cuvântul meu, dacă nu m-a dezamăgit rău de tot. Cum naiba să spui, bă, Aurică așa ceva? Ai uitat cine te-a făcut om? Cine te-a făcut, mă, student? Ai uitat că ai jucat și pe fals la Petroșani? Nici nouă ăstora din Craiova Maxima nu ne-a venit să credem când am văzut ce ai putut să afirmi.
Tu erai bun de tot ca fotbalist, că de aia am riscat noi cu tine să jucăm așa pe fals în meciul ăla, dar în felul ăsta o tratezi tu acum pe echipa care te-a făcut om? Nu ai pic de rușine? Ai înnebunit? Cum mai dai, mă, tu ochii cu oamenii prin Craiova? O să te mai și miri de ce ești înjurat pe stradă în Craiova? Asta e Aurică adevărata Universitatea. Ai văzut ce mesaj ai primit aseară la meci?
Și știți ce mă mai deranjează la el? Dar nu îl sun acum să i-o zic la telefon, că sunt tare supărat pe el și o să i-o zic în față când ne vedem pe la Sadu. Dar uite că i-o spun acum. Nu e prima oară când vorbește prost rău de tot. A mai vorbit el niște tâmpenii în public și despre Geolgău, vezi Doamne, treaba aia cu Nadia.
Vezi-ți, bă, Aurică de treabă ta, că alea nu sunt vorbe de spus prin public. Am mâncat toți o pâine la Universitatea, iar tu alegi să vorbești în felul ăsta despre noi? Ce ai câștigat? E bine că acum nu o să mai vii pe la meciurile noastre de frică să nu te înjure lumea? Treaba ta!”, a declarat Nicolae Negrilă, pentru Pro Sport.
- Gata! FCSB l-a transferat pe Darius Olaru. Prezentat oficial!
- Ionuţ Chirilă a răbufnit: “Are Nuno Campos performanțele cu jucătorii pe care le am eu în România?”
- Gigi Becali îl transferă pe Joao Paulo pe o sumă uriaşă: “Imediat îl dau”
- Refuză FCSB şi merge în Serie A! Transfer important pentru un fotbalist din Liga 1!
- Trădare în Liga 1! Jucătorul plecat de la CFR Cluj a semnat cu “U”































