Damjan Djokovic vrea titlul cu Rapid pe „modelul CFR Cluj”. Mijlocaşul croat a decis derby-ul din Gruia, din etapa a 25-a a Ligii 1, cu un gol marcat în minutul 9. Nu s-a ferit de cuvinte când a fost întrebat despre şansele la titlu ale noii sale echipe.
Djokovic a fost de patru ori campion cu CFR Cluj şi speră să dea lovitura şi cu Rapid. Ştie cum poate fi răpusă FCSB. Avansul faţă de roş-albaştri s-a redus la şase puncte.
Damjan Djokovic vrea titlul cu Rapid pe „modelul CFR Cluj”
Croatul care a înscris primul său gol în tricoul alb-vişiniu a dezvăluit că Rapid trebuie să fie concentrată doar pe a câştiga puncte, indiferent de jocul prestat. Djokovic anunţă că este mai puţin important modul prin care se obţin victoriile.
„E o victorie foarte importantă. E un stadion pe care dacă am marcat, am făcut-o pentru CFR. Mergem mai departe. Am început bine anul, încercăm să o ținem tot așa.
Aici chiar m-am simțit ca acasă! Am rămas prieten cu unii jucători de la CFR Cluj. Pe teren e vorba de muncă, mă bucur că am reușit să câștigăm aici.
Eu zic că Rapid are calitate, mai ales după transferurile din iarnă. Trebuie să așezăm puțin jocul, încetul cu încetul trebuie să ne așezăm. Și la CFR am început cu mulți jucători noi, nu jucam strălucit, dar aveam rezultate.
O să vedem cum va fi lupta pentru titlu. Avem drumul nostru, sunt multe puncte de făcut pentru a vorbi de un obiectiv mai mare”, a spus Damjan Djokovic, la digisport.ro.
CFR Cluj, învinsă pe teren propriu de Rapid
Damjan Djokovic a marcat singurul gol al derby-ului din Gruia. A înscris, în minutul 9, cu un şut deviat. Cu 4 titluri cucerite în tricoul CFR-ului, croatul a refuzat să se bucure pentru primul său gol la Rapid. CFR Cluj a atacat în gol şi a cedat cu 0-1. A suferit prima înfrângere stagională pe teren propriu!
CFR Cluj: Sava – Mogoş, Boben, M. Ilie, Manea – Muhar, Keita, Tachtsidis (El Kaddouri ’60) – Deac, Bîrligea (Godly ’46), Otele (Serebe ’81). Antrenor: Adrian Mutu.
Rapid: Aioani – Onea (Braun ’54), Săpunaru (Cristea ’17), Iacob, Borza – Al. Albu, Djokovic – Krasniqi (Bamgboye ’70), Burmaz, Papeau (Petrila ’70) – Rrahmani (Oaidă ’70). Antrenor: Cristiano Bergodi.
Cartonaşe galbene: Tachtsidis ’77, Deac ‘90+3 / Albu ‘86
Arbitri: Sebastian Colţescu – Ovidiu Artene, Daniel Mitruţi – Iulian Dima
Arbitri VAR: Sorin Costreie, Szabolcs Kovacs
Observatori: Marcel Savaniu, Dan Potocianu
Rapid a obţinut a patra victorie la rând, din tot atâtea meciuri disputate în 2024. Giuleştenii s-au apropiat astfel la 6 puncte de liderul FCSB. Jucătorii lui Elias Charalambous joacă în această etapă pe teren propriu cu Sepsi. Meciul va fi duminică, de la ora 20:45, în format LIVE TEXT pe AS.ro.
Cum arată casamentul în Liga 1:
1. FCSB – 51 de puncte
2. Rapid – 45 de puncte
3. CFR Cluj – 42 de puncte
4. Universitatea Craiova – 38 de puncte
5. Farul – 37 de puncte
6. Sepsi – 33 de puncte
7. Hermannstadt – 33 de puncte
8. U Cluj – 33 de puncte
Damjan Djokovic le-a răspuns contestatarilor cu primul gol în tricoul Rapidului
Djokovic a şutat fără să stea pe gânduri. Balonul a fost deviat de Boben şi a intrat în poarta apărată de Sava.
Damjan Djokovic a fost jucător de bază la CFR Cluj între 2017 şi 2021. A refuzat să se bucure după ce a înscris, din respect pentru fosta sa echipă.
Veteranul de 33 de ani a marcat al treilea gol stagional. Mai avea două reuşite în tricoul FCSB-ului, în partidele cu Sepsi, respectiv Petrolul.
Djokovic a fost cel mai contestat transfer al iernii făcut de Dan Şucu în această perioadă de mercato.
- Damjan Djokovic vrea să câştige titlul cu Rapid pe „modelul CFR Cluj”
- Ce a declarat croatul după derby-ul din Gruia
- Marele Premiu al Italiei se vede LIVE în AntenaPLAY, în perioada 4-6 septembrie
- Campionatul European de volei feminin va fi LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21 august – 6 septembrie
- Dorit de FCSB, Jovo Lukic şi-a decis viitorul imediat după U Cluj – Petrolul
- FCSB negociază mai multe transferuri pe final de mercato! Ce a spus Mihai Stoica de Drăguş, Muhar şi Korenica
- „Nu e bătăuş” Cum l-a numit Giani Kiriţă pe Vali Creţu, după scandalul în care acesta a fost implicat cu Mihai Stoica!
- Giani Kiriţă, mesaj direct pentru Gigi Becali înaintea derby-ului Dinamo – FCSB: „Să vină stăpânul în vestiar”
- Suma propusă de americani pentru transferul lui Cătălin Cîrjan! Dinamo a venit cu răspunsul

































