Cristiano Bergodi a susținut duminică după-amiază primul său antrenament după scandalul imens care s-a iscat la derby-ul dintre „U” Cluj și CFR, în care italianul a fost protagonist. În ciuda a tot ce s-a întâmplat sâmbătă pe Stadionul Dr. Constantin Rădulescu, tehnicianul „șepcilor roșii” nu a scos niciun cuvânt despre altercația în care a fost implicat cu Andrei Cordea și Karlo Muhar.
Duelul dintre CFR Cluj și „U” Cluj, câștigat de „feroviari” cu 3-2, a fost marcat de un scandal imens. Cu puțin timp înainte de încheierea partidei, Cristiano Bergodi a răbufnit pe margine, iar când centralul a fluierat finalul duelului, s-a dus „țintă” la Andrei Cordea și l-a luat la palme.
Din acel moment, toată situația a escaladat în ceva negativ, antrenorul și jucătorul fiind stăpâniți cu greu de cei din jur. În scenă a intrat și Karlo Muhar, care a vrut să sară la antrenorul lui „U” Cluj.
Tot scandalul ar fi pornit de la un moment în care Andrei Cordea a înjurat înspre banca rivalilor săi, el susținând că injuriile erau adresate către Dan Nistor, variantă care nu e agreată de mijlocașul „șepcilor roșii”. Veteranul a spus că fotbalistul de la CFR l-a înjurat de mamă pe Cristiano Bergodi, acesta fiind preusupul motiv pentru care italianul a „explodat”. În acest context, fiecare tabără are propria narativă și este dificil de spus cine are dreptate.
Bergodi, fără cuvinte despre scandal la o zi după meci
Duminică după-amiază, de la ora 13:00, Bergodi a susținut primul antrenament alături de elevii de la „U” Cluj după toate cele întâmplate, dar nu a vorbit deloc despre scandal, potrivit informațiilor fanatik.ro. Italianul, care a fost extrem de criticat de Daniel Pancu după momentele respective, a discutat strict despre jocul propriu-zis făcut de echipa sa.
Mult mai liniștit și mai puțin înfocat în comparație cu cum era sâmbătă seara, Bergodi le-a și mulțumit elevilor săi pentru cum au luptat în meciul încheiat cu victoria CFR-ului, scor 3-2. În acest moment, „U” Cluj a rămas pe locul 5 și va trebui să fie atentă în ultimele etape din sezonul regular pentru a rămâne pe poziție de play-off.
Programul lui „U” Cluj arată în felul următor:
- Csikszereda (acasă)
- FC Botoșani (deplasare)
- Oțelul Galați (acasă)
- FCSB (deplasare)
- Gigi Becali, lovit de unde nu se aştepta. Transferurile de la FCSB, făcute praf: „Muscă fără cap”
- Nemţii au luat decizia în privinţa transferului lui Virgil Ghiţă la Universitatea Craiova
- Iustin Doicaru, transfer de 1,5 milioane de euro în Turcia! Farul a confirmat mutarea: „Mult succes”
- Gigi Becali, anunţ clar despre plecarea lui Marius Baciu: „Până atunci va rămâne”
- Italienii au anunțat deja transferul lui Daniel Bîrligea: „Noul atacant central al echipei”
































