Cristiano Bergodi a fost alesul pentru banca tehnică a Universităţii Cluj. El s-a aflat cu Adi Mutu în luptă pentru banca tehnică a echipei şi a avut câştig de cauză în final. Vestea că Bergodi se întoarce în România a ajuns şi în Italia.
„Un nou capitol în cariera de antrenor a lui Cristiano Bergodi începe. După perioada petrecută la FC Rapid 1923, încheiată în aprilie 2024, antrenorul italian revine la cârma unei echipe românești. Bergodi a semnat un contract pe doi ani cu Universitatea Cluj, un club istoric din Superliga românească.
Acordul marchează o revenire semnificativă pentru Bergodi într-un campionat pe care îl cunoaște foarte bine. România a devenit o a doua casă pentru fostul fundaș al lui Lazio, care a antrenat numeroase echipe locale în ultimii ani, consolidându-și reputația de antrenor experimentat, cu un talent pentru dezvoltarea tinerilor jucători.
Universitatea Cluj, care se pregătește să supraviețuiască despărțirii de Ioan Sabău, l-a ales pe Bergodi pentru abilitățile sale tactice, cunoștințele despre contextul românesc și experiența sa chiar și în situații complexe. Clubul își propune un sezon ambițios și l-a identificat drept candidatul potrivit pentru relansarea proiectului sportiv”, au scris jurnaliștii de la Lazio News.
Cristiano Bergodi are experienţă mare în fotbalul românesc. De la venirea lui în România, în 2005, la FC Naţional, tehnicianul italian a mai antrenat CFR Cluj, Poli Iași, FCSB, Rapid, FC Voluntari, Universitatea Craiova și Sepsi.
- „N-am înţeles nimic” Neluţu Sabău şi-a taxat jucătorii după FC Argeş – Farul 1-1!
- Răspunsul lui Mihai Stoica la întrebarea dacă e invidios pe Craiova fiindcă s-a calificat într-o grupă europeană!
- FC Argeș – Farul 1-1. Remiză spectaculoasă la Mioveni
- OFICIAL | Atanas Trică a semnat! Unde va evolua atacantul dorit de Dinamo
- Mai vine Denis Drăguș la FCSB? Strategia românului pentru a încasa dintr-un foc 4 milioane de euro: „Nu vrea așa”
































