Carlos Mora (24 de ani) este unul dintre cei mai buni jucători ai liderului Universitatea Craiova. Cotat la 1 milion de euro, costaricanul are 5 goluri şi 5 pase decisive în acest sezon, în toate competiţiile.
Jucătorul cotat la un milion de euro putea însă ajunge la FCSB, unde a fost propus de agentul Mihăiţă Pleşan, care a luat legătura cu Mihai Stoica şi Lucian Filip. „Nu s-a uitat nimeni la el”, susţine fostul jucător al Craiovei, care anunţă şi că Rapid s-a interesat de Mora în trecut.
Carlos Mora putea ajunge la FCSB
„Mora mai are contract doi ani cu Universitatea Craiova. Nu are clauză, dar au fost oferte foarte bune pentru el. Dacă pleca pe bani, era cel mai scump pe poziția lui. Mai mult de 2,5 milioane de euro.
Este un jucător care a fost și pe masa Rapidului și pe masa FCSB-ului la un moment dat. S-au interesat și cei de la Rapid. Era o sumă de transfer mult mai mare, dar nu a vorbit cu noi și atunci lucrurile… Craiova s-a mișcat mult mai bine. FCSB l-a avut pe masă, propus de mine, dar nu s-a uitat nimeni la el!
N-am ajuns niciodată la Gigi Becali. Jucătorii pe care i-am dat, i-am dat către antrenorul secund și către domnul MM. Am vorbit cu Lucian Filip și cu MM Stoica”, a spus Pleşan, citat de fanatik.ro.
Mora a ajuns în România în vara lui 2024, atunci când Craiova plătea 340.000 de euro pentru a-l aduce de la Alajuelense. 52 de meciuri a adunat Mora pentru Universitatea Craiova, în Liga 1. A marcat 3 goluri şi a oferit 4 pase decisive.
- Oţelul Galaţi – Dinamo, 21:30, LIVE TEXT. „Câinii” caută o nouă victorie după ce au „spulberat-o” pe Craiova
- Revoltă la FCSB! Jucătorii îi cer lui Gigi Becali să-l demită pe Marius Baciu
- Reacţia clubului Dinamo după accidentul grav în care şi-a pierdut viaţa un membru al staff-ului echipei a doua!
- Pleacă Karlo Muhar de la CFR Cluj? „Îmi doresc tot ceea ce e mai bun”
- 10.000.000 de euro pentru doi jucători ai Universității Craiova. Mihai Rotaru, gata să-și cedeze vedetele

































