Închide meniul

Gigi Becali are de ce să pregătească sărbătoarea de titlu! FCSB a stabilit un record cu care bagă frica în rivalele din Liga 1

Iulian Focșăneanu Publicat: 22 ianuarie 2024, 23:51 / Actualizat: 23 ianuarie 2024, 10:34

Gigi Becali are de ce să pregătească sărbătoarea de titlu! FCSB a stabilit un record cu care bagă frica în rivalele din Liga 1

Gigi Becali, în timpul unei conferinţe de presă / Profimedia

Gigi Becali are de ce să fie euforic şi să pregătească sărbătoarea de titlu după meciul FCSB – UTA, scor 4-0, din etapa a 22-a a Ligii 1. Roş-albaştrii au început ca din tun anul 2024 şi au stabilit un record cu care bagă frica în rivalele din Liga 1.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

FCSB a înregistrat a treia victorie la rând în campionat şi de fiecare dată a înscris cel puţin trei goluri. Vicecampioana României a ajuns astfel la 47 de puncte şi a profitat de eşecul surprinzător suferit de CFR Cluj. Jucătorii lui Elias Charalambous au înregistrat o performanţă fără precedent de la implementarea noului sistem competiţional.

Gigi Becali are de ce să pregătească sărbătoarea de titlu

Darius Olaru a înscris un hat-trick de senzaţie împotriva trupei lui Mircea Rednic, primul din carieră. Căpitanul FCSB-ului a demonstrat că este într-o formă de zile mari şi le-a aprins imaginaţia fanilor şi patronului. Din 2015 nu a mai câştigat FCSB titlul în Liga 1.

Potrivit gsp.ro, echipa lui Gigi Becali a stabilit un nou record. Niciodată după introducerea sistemului cu play-off şi play-out nu a mai fost o diferenţă atât de mare între prima şi a doua clasată, după 22 de etape. FCSB are acum 11 puncte avans faţă de CFR Cluj şi Rapid, situaţie fără precedent.

Precedentul record data din sezonul 2021-2022, când CFR Cluj avea cu 10 puncte mai mult decât FCSB. Ardelenii terminau sezonul regulat cu 14 puncte avans şi câştigau titlul cu o etapă înainte de finalul play-off-ului.

Reclamă
Reclamă

Roş-albaştrii nu au mai fost pe primul loc, după 22 de etape, din ediţia 2020-2021. Au avut atunci un avans minim faţă de CFR Cluj. Gruparea din Gruia a recuperat incredibil în play-off şi a câştigat trofeul fără emoţii.

Cum arată acum clasamentul Ligii 1:

1. FCSB – 47 de puncte
2. CFR Cluj – 36 de puncte
3. Rapid – 36 de puncte
4. Universitatea Craiova – 34 de puncte
5. Sepsi – 33 de puncte
5. Farul – 33 de puncte

Reclamă

Pentru FCSB urmează două teste importante în clasament. Jucătorii lui Charalambous sunt în faţa unei deplasări în Bănie, cu Universitatea Craiova, după care vor primi vizita campioanei en-titre Farul. Antrenorul cipriot a transmis un avertisment.

“Jucătorii au arătat de la început că şi-au dorit mult victoria. Sunt foarte fericit, dar este un drum lung. Avem nişte puncte în faţă, dar nimic nu s-a întâmplat. Trebuie să continuăm aşa! Trebuie să fim umili, să ţinem capul în pământ, pentru că drumul e lung”, a declarat Charalambous la finalul meciului.

Darius Olaru a „capturat” mingea după primul său hat-trick

Căpitanul roş-albaştrilor a reacţionat la finalul meciului FCSB – UTA, scor 4-0, din etapa a 22-a a Ligii 1. Olaru s-a „distrat” cu defensiva lui Mircea Rednic şi a înscris pe bandă rulantă.

Darius Olaru e sigur că titlul este mai aproape ca niciodată şi nu vrea să plece de la FCSB decât cu medalia de campion.

Nu cred că one-man show. A fost un joc de echipă foarte bun, arătăm bine, meritam. Deja am luat mingea, acum să merg în vestiar să semneze colegii. Mă bucur pentru acest hat-trick, sper să nu fie ultimul. Eram pe listă şi am ales să îmi asum responsabilitatea şi să execut penalty-ul.

Să ştiţi că este un pic dificil, am făcut un antrenament pe sintetic, era mult mai bine în Turcia. Cel mai tare am resimţit frigul după ce am ieşit de la pauză. E foarte frig!

După părerea mea, am făcut şi câţiva paşi greşiţi, putea fi mai mare diferenţa. Ne bucurăm că punem puncte faţă de combatante.

Toate meciurile sunt dificile, dacă jucăm în acest fel cred eu că cu greu mai putem fi opriţi. Nu mă gândesc (n.r. la transfer), trebuie să îmi fac treaba aici. Mă gândesc la campionat şi după la transfer. Mă bucur, le doresc mult succes şi cred că vor face o treabă bună, sperăm cât mai mulţi să facem pasul. Trebuie să arătăm pe tere. Eu îmi doresc, la sfârşitul campionatului.

Deja am patru ani aici şi cred eu că e momentul să câştigăm titlul. Trebuie să analizăm foarte bine, să pregătim bine meciul cu Craiova şi să dăm totul să câştigăm şi acolo„, a declarat Darius Olaru la finalul meciului, pentru digisport.ro.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Ce pronostic dai pentru Austria - România?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
Reclamă
0:51

Novak Djokovic l-a învins pe Zverev şi s-a calificat în semifinale la Roland Garros. Duel de vis cu Jannik Sinner

0:13

Mihai Stoica a dezvăluit ce jucători vor pleca de la FCSB: “E mai uşor să accepte”. Două reveniri anunţate

0:05

Germania – Portugalia 1-2. Lusitanii s-au calificat în finala Nations League. Cristiano Ronaldo a marcat

23:57 4 iun.

Recordul stabilit de Cristiano Ronaldo, după ce a marcat în Germania – Portugalia. Cifre impresionante pentru starul lusitan

23:15 4 iun.

Video“Sper să reuşesc”. Octavian Popescu, anunţ despre transfer după ce a fost căpitanul naţionalei U21

22:37 4 iun.

Daniel Pancu, reacţie fermă după ce România U21 a câştigat amicalul înainte de EURO: “Sunt nemulţumit”

1 Dinamo i-a găsit înlocuitor lui Dennis Politic. Jucătorul cotat la 2,8 milioane de euro e dorit de Zeljko Kopic 2 Gigi Becali s-a înţeles cu Hermannstadt pentru jucătorul de la FCSB: “Ajunge mare fotbalist” 3 Gigi Becali a schimbat oferta pentru transferul lui Dennis Politic: “Undeva la un milion de euro. Suntem aproape” 4 Înlocuitor de la FCSB pentru Ștefan Baiaram, la naționala U21! Decizia luată de Daniel Pancu, înainte de EURO 5 Petrolul, primul transfer din mandatul lui Liviu Ciobotariu! Ce salariu va încasa jucătorul 6 Adevăratul motiv pentru care Karlo Muhar a refuzat-o pe FCSB şi a semnat cu CFR Cluj. Nu partea financiară l-a interesat
Citește și