Gigi Becali nu a glumit! Patronul FCSB-ului l-a scos din echipă la meciul cu Botoșani
FCSB primește vizita celor de la FC Botoșani pe Arena Națională, într-un meci capital în ceea ce privește calificarea în play-off. Elias Charalambous a făcut schimbări în echipa de start și l-a ascultat pe Gigi Becali.
Patronul celor de la FCSB l-a pedepsit pe Daniel Bîrligea după evoluțiile modeste și l-a lăsat pe bancă pe acesta pentru disputa contra echipei antrenate de Leo Grozavu.
Daniel Bîrligea, lăsat pe bancă la meciul cu FC Botoșani
Daniel Bîrligea a fost pedepsit de Gigi Becali pentru evoluțiile modeste din ultimele partide, iar atacantul a fost lăsat pe bancă de Elias Charalabous la disputa cu FC Botoșani.
Tehnicianul roș-albaștrilor a decis să înceapă partida cu Mamadou Thiam vârf, fotbalistul venit de la Universitatea Cluj având prestații bune atât în campionatul intern, cât și în cupele europene.
Doar trei goluri a marcat Daniel Bîrligea în actuala ediție de campionat pentru FCSB, în timp ce Thiam a înscris de patru ori în Liga 1, două goluri fiind marcate de la sosirea la campioana României.