Marius Şumudică, fostul antrenor al Rapidului, este de părere că lupta pentru titlu în acest sezon din Liga 1 se dă între formaţia din Giuleşti şi Universitatea Craiova. Antrenorul de 54 de ani nu vede alte echipe care să emită pretenţii în acest sezon.
Şumudică a lăudat modul în care Costel Gâlcă, actualul antrenor din Giuleşti, a gestionat situaţia, şi nu vede cum ar putea fosta sa echipă să nu fie în lupta pentru titlu, mai ales dacă rapidiştii vor menţine acest parcurs bun.
Marius Şumudică: „În acest an, campionatul se joacă între Rapid şi Universitatea Craiova”
„În acest an campionatul se joacă între Rapid și Universitatea Craiova. Așa o văd eu. Dacă se menține acest parcurs, Rapidul nu are cum să nu fie în lupta pentru titlu și să aibă o șansă foarte mare la campionat.
Mi-aș dori, chiar au meritat. Mie ar trebui, probabil, să îmi pară rău de ce s-a întâmplat anul trecut și de ce se întâmplă în acest an, dar nu, trebuie să fii obiectiv și să scoți în evidență.
Gâlcă a scos maximum, iar dacă va avea o linie la fel cum a avut-o până acum, Rapidul are o șansă enormă de a fi campioană”, a declarat Marius Şumudică, potrivit fanatik.ro.
În urma înfrângerii suferite de FC Botoşani pe terenul celor de la Farul Constanţa, scor 0-2, Rapid are şansa de a încheia pe primul loc etapa cu numărul 16 din Liga 1. Chiar şi cu un punct în meciul de pe teren propriu cu FC Argeş, giuleştenii ar deveni lideri.
- Gică Craioveanu a numit marea problemă a lui Ştefan Baiaram: „Te afectează mental”. Mesaj de susţinere pentru vedeta Craiovei
- OFICIAL | CFR Cluj a intrat în insolvenţă. Comunicatul formaţiei din Gruia
- Neluţu Varga a anunţat ce urmează la CFR Cluj după intrarea în insolvenţă
- Alexandru Musi, cucerit de Nuno Campos! Marele atu al noului antrenor de la Dinamo: „Mai ales pentru ei”
- „Să nu mai fie mercenari!” Gabi Tamaş, devastator la adresa jucătorilor de la CFR Cluj: „Rupem carnetele şi plecăm acasă”


































