Partida dintre Rapid și Sepsi, contând pentru prima etapă din Liga 1, a fost precedată de un moment penibil ce a avut-o în prim-plan pe formația gazdă.
Momentul în care ar fi trebuit să se țină un moment de reculegere a fost oprit de două ori pentru ca giuleștenii să acorde două distincții, una pentru Daniel Pancu și alta pentru Andrei Borza.
Un moment de reculegere, întrerupt de două ori de Rapid la meciul cu Sepsi
Ca fiecare partidă disputată până acum în Liga 1 în prima etapă, duelul dintre Rapid și Sepsi Sfântu Gheorghe a fost la rândul său precedat de un moment de reculegere. Persoanele omagiate au fost fostul fotbalist Gabriel Mureșan, respectiv fostul jurnalist Mircea M. Ionescu.
Totuși, minutul de reculegere nu s-a ținut atunci când ar fi trebuit, pentru că a fost amânat de două ori de organizatorii meciului. Ce s-a întâmplat mai exact?
În momentul în care jucătorii celor două formații s-au strâns la centrul terenului, centralul Adrian Cojocaru a trebuit să se oprească, pentru că Rapidul i-a oferit lui Daniel Pancu o plachetă specială cu ocazia revenirii sale în Giulești.
Ulterior, când totul părea pregătit pentru momentul de reculegere, crainicul stadionului l-a chemat pe Andrei Borza de pe teren pentru a primi un tricou special pentru al 100-lea meci bifat pentru alb-vișinii. Fundașul giuleștenilor s-a întors până la urmă pe gazon pentru ca arbitrul să fluiere startul momentului.
Lipsa de sincronizare a organizatorilor meciului în raport cu momentul de reculegere a creat un moment penibil pe stadion, deși până la urmă minutul respectiv s-a ținut.
- Veste excelentă pentru FCSB! Jucătorul care revine la echipă, înaintea primului meci din Europa
- Cristi Săpunaru, convins că Daniel Pancu a „transformat-o” pe Rapid în noul sezon: „S-a văzut mâna lui”
- Daniel Pancu a avut un remarcat după Rapid – Sepsi 1-0: „Foarte bun”
- Alexandru Dobre a numit schimbarea adusă de Daniel Pancu la Rapid: „S-a văzut pe teren”
- „Verdictul s-a dat”. Cosmin Matei a făcut anunțul despre cazul său de dopaj care se judecă la TAS



































