Ștefan Târnovanu a ajuns într-o situaţie incredibilă la FCSB, după ce sezonul trecut şi-a pierdut locul de titular. Atunci Gigi Becali l-a preferat pe Matei Popa între buturi, pentru a îndeplini regula U21.
Acum, Ștefan Târnovanu îşi doreşte să plece de la FCSB, dar nu există oferte pentru el. Recent s-a spus că ar fi dorit la Gaziantep, acolo unde Mirel Rădoi este antrenor, dar portarul neagă tratativele.
„Oferte scrise nu au existat. Au fost discuții, dar prea puțin importante. Am auzit și eu anumite lucruri, însă până nu se întâmplă ceva, nu are rost să îmi fac speranțe. Sunt aici cu gândul 200%, dar Turcia este un campionat puternic și ar fi o opțiune”, a declarat Târnovanu, potrivit sport.ro.
Întrebat dacă s-ar transfera şi la Dinamo, portarul de la FCSB a oferit o declaraţie misterioasă, care lasă loc de speculaţii.
„Dacă m-ai fi întrebat acum cinci sau șase ani, aș fi spus convins că nu. Acum cred că nu poți spune niciodată «niciodată». Nu știi ce îți rezervă viitorul. Clar, sunt stelist, am ținut cu Steaua de mic, dar nu pot să spun ce se va întâmpla peste ani”, a mai spus portarul celor de la FCSB pentru sursa menţionată.
- Câte acţiuni mai are Victor Angelescu la Rapid, după ce Dan Şucu a mărit capitalul social: „Ajut cu ce pot”
- „Nu ai cum să faci asta” Reacţia lui Victor Angelescu după incidentul cu Daniel Pancu şi fanul Rapidului!
- Marius Șumudică, lovit din plin înaintea derby-ului cu FCSB: a reziliat unilateral contractul cu CFR Cluj
- Cristiano Bergodi, vești despre Jovo Lukic! Ce se întâmplă cu atacantul bosniac, după ce a ratat transferul
- Mai mulţi fani ai Rapidului, săltaţi de mascaţi şi reţinuţi după ce au bătut un cetăţean pakistanez!

































