Universitatea Craiova – U Cluj, duelul din Supercupa României, va fi în format live text, pe as.ro, de la ora 20:30. Se dă startul în noul sezon din fotbalul românesc, cu duelul care se va disputa pe stadionul “Ion Oblemenco”.
Ambele formaţii au disputat deja un meci oficial, înaintea întâlnirii din Supercupa României. Universitatea Craiova a învins-o cu 4-1 pe ML Vitebsk, în primul tur preliminar de Champions League, iar U Cluj a remizat cu Dinamo Kiev, scor 0-0, în primul tur din Europa League.
Universitatea Craiova – U Cluj LIVE TEXT (20:30), în Supercupa României
Oltenii lui Filipe Coelho vin după un sezon de vis, în care au reuşit eventul. Universitatea Craiova au câştigat titlul în urma victoriei cu 5-0 cu U Cluj, din penultima etapă a play-off-ului.
Tot cele două s-au înfruntat şi în finala Cupei României. Universitatea Craiova s-a impus la loviturile de departajare, scor 6-5, scorul după cele 120 de minute de joc fiind de 0-0.
În celelalte trei partide al sezonului trecut, U Cluj a obţinut o singură victorie în faţa Universităţii Craiova, scor 4-0, în turul play-off-ului. În sezonul regular, oltenii au câştigat manşa tur, scor 2-1, iar returul de la Cluj s-a încheiat la egalitate, scor 0-0.
Ambele formaţii se pregătesc şi de debutul în noul sezon de Liga 1. În prima etapă, Universitatea Craiova se va duela cu UTA, pe teren propriu (18 iulie, ora 21:15), iar U Cluj o va înfrunta pe Farul, tot “acasă” (19 iulie, ora 17:00).
U Cluj a câştigat ultimul trofeu în urmă cu 61. La momentul respectiv, clujenii reuşeau să triumfe în Cupa României. De cealaltă parte, Universitatea Craiova a câştigat ultima Supercupă în 2022, după o victorie cu 2-1 cu CFR Cluj.
Echipele probabile:
- Universitatea Craiova (3-4-3): L. Popescu – Stevanovic, Romanchuk, Ad. Rus – Mora, Mekvabishvili, Cicâldău, Bancu – D. Matei, Al-Hamlawi, Baiaram
Rezerve: Sava, Al. Maxim, Badelj, Nsimba, T. Băluță, Tavares, Etim, Elisor, Băsceanu, D. Muntean
Absent: Screciu (incert)
Antrenor Filipe Coelho - U Cluj (4-2-3-1): Neofytos – Chinteș, I. Cristea, Coubiș, Chipciu – Codrea, Drammeh – M. Ștefănescu, Bic, Mendy – Aliev
Rezerve: Lefter, Coșa, Stanojev, Techereș, Macalou, Adams, Pinho, Poulolo, G. Simion, D. Nistor, Chukwu, A. Trică
Absenți: –
Antrenor Cristiano Bergodi
Cristiano Bergodi, pregătit de Supercupa României
Cristiano Bergodi a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că jucătorii săi nu sunt victime sigure în Supercupă, chiar dacă a recunoscut că Universitatea Craiova porneşte cu prima şansă la câştigarea trofeului.
“Eu întotdeauna sunt calm, nu mă entuziasmez repede şi nici nu mă descurajez. Sunt liniştit. Am trăit emoţii aici, la Craiova, dar acum e începutul sezonului, va fi un meci frumos. Este o presiune pentru că este un trofeu şi va fi care pe care. E normal ca Universitatea Craiova să fie favorită, e campioana. A făcut eventul sezonul trecut, aşa că porneşte cu prima şansă, dar noi suntem acolo aproape, nu suntem victime sigure pe teren”, a explicat el.
“Jucătorii trebuie să fie liniştiţi, ei ştiu ce trebuie să facă pe teren, chiar dacă ultimul nostru meci aici nu ne-a adus o bucurie. Însă tot ceea ce am făcut sezonul trecut a fost o bucurie mare. Peste ultimul meci de la Craiova am trecut… după câteva zile a trecut totul, aşa e în fotbal. Nu există să te uiţi înapoi, jucătorii sunt conştienţi, vor încerca să dea 100%. Fiind început de sezon, nici noi, dar nici ei nu sunt pregătiţi 100%, însă sperăm că va fi un meci frumos“, a adăugat tehnicianul.
- Anunţul lui Nuno Campos despre transferurile pregătite la Dinamo, înainte de startul sezonului: “E un maraton”
- Transfer ratat pentru Rapid, înainte de startul sezonului. Atacantul din Italia aflat pe lista lui Daniel Pancu
- Răsturnare uriașă de situație la FCSB! Transferul a picat în ultimul moment
- Dinamo, învinsă clar de Farul în amicalul de prezentare! Denis Alibec, gol şi assist
- Gigi Becali, anunţ despre Drăguș și Coman: “Îi luăm și cu asta basta!”

































