Clubul Oţelul Galaţi a primit o veste proastă. A intrat în insolvenţă, după ce pe 4 februarie Tribunalul Galați a acceptat cererea formulată de avocatul fotbalistului Stiven Plaza, care a solicitat intrarea clubului în insolvență în baza unei datorii de numai 11.250 de euro, conform golazo.ro.
Decizia este executorie, dar nu definitivă, iar clubul gălăţean a făcut deja apel. Mai mult, datoria faţă de jucător a fost achitată.
În acest sens, Oţelul Galaţi a emis şi un comunicat de presă.
„SC Oțelul Galați informează suporterii, partenerii și opinia publică faptul că, printr-o hotărâre pronunțată la data de 04.02.2026, Tribunalul Galați a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței în urma unei cereri formulate de un creditor.
Precizăm în mod ferm că obligația financiară care a stat la baza acestei cereri A FOST ACHITATĂ INTEGRAL DE CĂTRE CLUB.
Considerăm că, în aceste condiții, deschiderea procedurii este nejustificată, motiv pentru care clubul va exercita căile legale de atac prevăzute de lege, în termenul procedural, în vederea remedierii acestei situații”, se arată în comunicat.
- Radu Constantea, mesaj clar pentru Cristiano Bergodi după derapajul cu Dinamo: „Trebuia să gestioneze diferit”
- Andrei Nicolescu, noi vești despre George Pușcaș! Când ar putea reveni pe gazon
- Lovitură cruntă pentru Daniel Pancu! Titularul Rapidului, suspect de o accidentare gravă
- Dublă-plecare înainte de CFR Cluj – FCSB! Au fost dați afară
- CFR Cluj – FCSB LIVE TEXT (21:30). Meci complicat pentru Marius Șumudică. Echipele probabile

































