Închide meniul

Marian Iancu şi-a anunţat revenirea în fotbalul românesc! Echipa la care va investi: “O să o vedeţi în vârful clasamentului”

Bogdan Stănescu Publicat: 8 martie 2025, 11:15

Comentarii
Marian Iancu şi-a anunţat revenirea în fotbalul românesc! Echipa la care va investi: O să o vedeţi în vârful clasamentului

Marian Iancu / Facebook Marian Iancu

Marian Iancu a anunţat că revine în fotbalul românesc. Echipa la care va investi este chiar Poli Timişoara, aflată în prezent în liga a 3-a.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Marian Iancu este convins că, odată cu construcţia noului stadion din Timişoara, echipa va ajunge în prima ligă şi se va bate la titlu, ca în perioada în care el era patron. Iancu a precizat că va fi acţionar minoritar.

Marian Iancu va fi acţionar minoritar la Poli Timişoara

Au fost vremuri bune și vor mai fi, pentru că spiritul Timișoarei nu se disipă. Comunic cu ei pe Facebook și e o nebunie la Timișoara, mai ales că se construiește stadionul, al doilea cel mai mare al țării, care va fi full.

Un stadion modern va aduce toată suflarea în tribune. E o emulație majoră. O să mă implic și eu în proiect, nu să fiu patron, dar voi fi un acționar, care să contribuie la revenirea Timișoarei unde-i este locul.

O să vedeți ce va fi la Timișoara. Va fi comparabil cu ce am făcut eu la Timișoara. Să aveți încredere că fotbalul n-a murit la Timișoara. O să o vedeți din nou în prim-plan, chiar sus, în vârful clasamentului”, a declarat Marian Iancu pentru digisport.ro.

Reclamă
Reclamă

Demolarea vechiului stadion “Dan Păltinişanu” a început! În locul lui va fi construită o “bijuterie” de 135 de milioane de euro

Timişoara le-a luat-o înainte dinamoviştilor, care ar fi trebuit să primească un stadion nou de pe vremea Europeanului organizat în România. În Banat a început demolarea vechiului stadion.

Muncitorii au intrat puternic cu excavatoarele în tribunele bătrânei arene din Timişoara.

Noul stadion de 135 de milioane de euro va avea peste 30 de mii de locuri. În Timişoara se mai construieşte o arenă de zece mii de locuri.

Reclamă

15 mii de scaune de pe vechiul stadion au fost deja împărţite în judeţ.

În jur de 70-80 de localităţi din Timiş au solicitat şi au primit scaune, dar şi alte obiecte de pe stadionul Dan Păltinişanu”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alfred Simonis.

În perioada în care Poli era patronată de Marian Iancu, echipa timişoreană a ieşit de două ori vicecampioană a României, în sezoanele 2008-2009 şi 2010-2011. Poli a reuşit, în vara lui 2009, să o elimine pe Şahtior Doneţk din UEFA Champions League. Şahtior era atunci antrenată de Mircea Lucescu şi câştigase sezonul anterior Cupa UEFA. Poli a eliminat-o din Liga Campionilor după 2-2 în turul de la Doneţk şi 0-0 în returul de la Bucureşti.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Va câştiga Cristi Chivu titlul în Serie A cu Inter în acest sezon?
Loading ... Loading ...
Citește și:
10:54
Unde se transferă Alexandru Dobre? Anunţul făcut de Victor Angelescu: “E greu de ţinut”
10:08
Veste uriaşă pentru Matteo Duţu! Românul va face parte din lotul lui AC Milan la Supercupa Italiei
9:54
Afacere Gică Hagi – Mihai Rotaru. Discuţii pentru un transfer de 450.000 de euro
9:48
New York Knicks a câştigat NBA Cup 2025! Victorie în finală contra lui San Antonio Spurs
9:36
Alexandru Bologa a încheiat anul 2025 cu încă o medalie de aur! Campionul olimpic a câştigat Judo Grand Prix São Paulo
9:21
Dan Șucu vrea să transfere un fotbalist legendar. A jucat la Manchester City sau Inter
1 Anunţul făcut de UEFA despre Ștefan Târnovanu. Ce lovitură pentru portarul FCSB-ului 2 “Ştiu din interior”. Reacţie categorică după ce Dennis Politic a fost din nou “uitat” pe bancă la FCSB 3 FotoNoi imagini cu stadionul din România, de 117.000.000 de euro! Ce echipă va juca aici din 2028 4 Adi Popa face praf un fost coleg de la FCSB: “Am mai multe trofee decât are el goluri!” 5 Kennedy Boateng, reacție după apariția zvonurilor privind plecarea de la Dinamo: “Cei din club îmi știu valoarea” 6 Ultimele veşti despre Cornel Dinu după ce a părăsit spitalul. Mircea Lucescu şi Ionuţ Lupescu, aproape de el
Citește și