Închide meniul

Mircea Lucescu, ofertat de FRF. Răzvan Burleanu îi oferă postul ocupat de Mihai Stoichiță

Alex Ioniță Publicat: 26 iulie 2023, 17:23

Comentarii
Mircea Lucescu, ofertat de FRF. Răzvan Burleanu îi oferă postul ocupat de Mihai Stoichiță

Mircea Lucescu, îngândurat, într-o conferinţă de presă / Profimedia Images

Mircea Lucescu, ofertat de FRF. Antrenorul celor de la Dinamo Kiev a este dorit de către oficialii Federației, care ar urma să îi ofere un post de conducere. Totuși, mai multe cluburi se luptă pentru semnătura lui „Il Luce”.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Antrenorul ar putea reveni în România după o pauză de mai bine de două decenii. Ultima aventură a acestuia în țara noastră s-a încheiat în anul 2000, atunci când a plecat de la Rapid și a semnat cu Galatasaray, echipă alături de care a reușit să câștige Supercupa Europei. La acel moment, în lotul echipei „Cim Bom” se regăseau și Gică Hagi și Gică Popescu, care au contribuit la succesul din Supercupă.

Mircea Lucescu, ofertat de FRF. „Il Luce” ar putea deveni noul director tehnic al Federației

Potrivit informațiilor oferite de sport.ro, Mircea Lucescu a fost ofertat de către Federația Română de Fotbal. Oficialii Federației doresc să îi ofere postul de director tehnic, care este ocupat în prezent de Mihai Stoichiță.

Conform sursei citate anterior, o posibilă venire a actualului antrenor al lui Dinamo Kiev în structura de conducere a Federației ar putea însemna o înlăturare a actualului director tehnic din cadrul acesteia.

Dacă Mircea Lucescu va accepta oferta propusă de Federația Română de Fotbal, atunci ar urma să aibă în subordine toate loturile naționale. De asemenea, acesta ar urma să se implice în numirea selecționerilor și în strategia de dezvoltare a fotbalului românesc.

Reclamă
Reclamă

Ce cluburi se luptă pentru semnătura lui Mircea Lucescu

Potrivit sursei menționate anterior, mai multe cluburi din Liga 1 sunt interesate de serviciile lui Mircea Lucescu. Ar fi vorba despre FCSB, CFR Cluj, Dinamo și Rapid.

În ceea ce privește interesul vicecampioanei pentru „Il Luce”, Gigi Becali ar dori ca acesta să facă parte din anturajul echipei. Patronul celor de la FCSB a discutat de mai multe ori cu antrenorul, iar în urma discuțiilor acesta a vizitat baza vicecampioanei din Berceni și a intrat în vestiarul echipei la o partidă.

Oficialii lui Dinamo l-ar dori și ei pe Lucescu, dar ca acționar al echipei, alături de noua conducere a clubului din Ștefan cel Mare. Pe cealaltă parte, oficialii de la CFR Cluj și Rapid îl doresc pe Lucescu în postura de antrenor.

Reclamă

Mircea Lucescu este dorit și de Fenerbahce

Mircea Lucescu ar putea deveni director sportiv la Fenerbahce! Antrenorul român este dorit în conducerea clubui de tradiţie din Turcia. În prezent, „Il Luce” este sub contract cu cei de la Dinamo Kiev şi se recuperează după operaţia suferită la începutul lunii mai.

Conform presei din Turcia, Mircea Lucescu este pe lista celor de la Fenerbahce, însă nu pentru postul de antrenor, ci pentru postul de director sportiv.

Tehnician la trupa turcă ar urma să fie numit Volkan Demirel, iar oficialii clubului vor să-l aducă pe tehnicianul român lângă acesta.

„Volakn Demirel nu va fi singur! Şeful fotbalului va fi Mircea Lucescu. Cu alte cuvinte, echipa va fi încredinţa duo-ului format din Lucescu şi Demirel”, anunţă presa din Turcia.

Interesul lui Fenerbahce pentru Mirca Lucescu nu este unul nou. Turcii l-au mai ofertat pe parcursul sezonului recent încheiat pe antrenorul român, însă acesta a ales să rămână la Dinamo Kiev

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Va câştiga Cristi Chivu titlul în Serie A cu Inter în acest sezon?
Loading ... Loading ...
Citește și:
15:15
Premii record la World Cup 2026! Câţi bani poate câştiga România dacă ajunge în grupe. Sumă uriaşă pentru campioană
14:56
Gigi Becali a ofertat un mare dinamovist pentru a fi antrenor la FCSB. Dezvăluire incendiară
14:51
Carlos Alcaraz s-a despărţit de antrenorul Juan Carlos Ferrero! Anunţ şoc în tenis: “E o zi dificilă”
14:38
Mihai Covaliu, discurs sincer înaintea Jocurilor Olimpice de Iarnă: “Voi fi puţin mai circumspect”
14:26
Pe urmele lui Dennis Man. Meciul FCSB – Rapid îi decide transferul carierei. Cine vine să-l urmărească
14:12
Cristi Chivu, pus la zid în Italia: “A călcat strâmb! Nu am auzit în viaţa mea asemenea prostii”
1 Anunţul făcut de UEFA despre Ștefan Târnovanu. Ce lovitură pentru portarul FCSB-ului 2 “Ştiu din interior”. Reacţie categorică după ce Dennis Politic a fost din nou “uitat” pe bancă la FCSB 3 FotoCine este marea dragoste a lui Mircea Lucescu. Anunţul făcut de Neli Lucescu după 58 de ani de căsnicie 4 FotoNoi imagini cu stadionul din România, de 117.000.000 de euro! Ce echipă va juca aici din 2028 5 Ultimele veşti despre Cornel Dinu după ce a părăsit spitalul. Mircea Lucescu şi Ionuţ Lupescu, aproape de el 6 Adi Popa face praf un fost coleg de la FCSB: “Am mai multe trofee decât are el goluri!”
Citește și