Alb-vişiniii sunt pe ultima sută de metri cu pregătirile. Pe 7 iulie au deja primul duel pe timp de pandemie.
"Lucrăm în criză de spaţiu şi de timp. Asta vrem să dezvoltăm ca obiectiv principal, viteza de decizie. Adică sportivul să ia cea mai bună decizie în cel mai scurt timp, pe teren", a declarat Valentin Brezreanu.
E noua modă printre sportivi. Tecău, Andrei Vlad, Sergiu Hanca, Ricardo Grigore şi Moldoveanu fac şi ei antrenamentele inedite.
"Mă gândesc deja unde să pasez, unde să joc şi mă ajută în primul rând pe mine, ca jucător. Doamne ajută să ne ajute să promovăm, că ne dorim cu toţii acest lucru!", a reacţionat Antonio Sefer.
Rapidiştii încep play-off-ul de promovare la Mioveni.
"UTA Arad are prima şansă, pentru că are practic şase puncte peste noi, dar celelalte cinci echipe avem şanse egale", a declarat Lucian Goge.
- Clubul Rapid tocmai a împlinit 97 de ani
- Jucătorii lui Dan Alexa sunt în formă înainte de revenirea pe teren
- NBA și NHL se văd live exclusiv în AntenaPLAY
- Aplicaţia Antena Sport poate fi descărcată gratuit acum din AppStore şi GooglePlay
- Veste uriaşă pentru Matteo Duţu! Românul va face parte din lotul lui AC Milan la Supercupa Italiei
- Afacere Gică Hagi – Mihai Rotaru. Discuţii pentru un transfer de 450.000 de euro
- Dan Șucu vrea să transfere un fotbalist legendar. A jucat la Manchester City sau Inter
- “Abia aştept luna martie!” Ianis Hagi, încrezător că România se va califica la World Cup 2026: “Nu există altă variantă”
- O echipă deja eliminată visează din nou să joace la Mondialul din 2026: „Asta e breșa pe care o exploatăm!”



























