Arsenal a câștigat cu 1-0 pe terenul lui West Ham etapa a 36-a din Premier League și este foarte aproape de titlu de campioană. Echipa lui Mikel Arteta are 5 puncte avans față de Manchester City, cea care are și o restanță.
Victoria cu West Ham a venit la meciul cu numărul 500 pentru Mikel Arteta pentru Arsenal, ca jucător și manager.
Arteta admite că Arsenal a fost norocoasă
Arteta a fost euforic după meci, însă a admis că echipa sa a avut și noroc după golul anulat pentru West Ham în prelungiri. Reușita a fost inițial validată, însă arbitrul a decis apoi să revadă faza pe ecran și a anulat golul.
„Cu siguranță o să țin minte ziua asta și acest număr (nr. 500). A fost un adevărat carusel de emoții. Știam că va fi o partidă foarte grea. Ei luptă pentru supraviețuire, noi luptăm pentru titlu. Accidentarea lui Ben (nr. White) ne-a obligat să schimbăm ceva. A trebuit să riscăm totul. A fost intervenția lui David (nr Raya) din minutul 70, acel 1 la 1, iar apoi a venit controversa de la ultimul gol. E o decizie uriașă. Când am avut motive să-i critic, am făcut-o, dar azi trebuie să le acord merit. Au avut curajul să revadă faza, iar când vezi imaginile nu mai există niciun dubiu că a fost fault.
(nr. despre golul anulat pentru West Ham) Au avut mult curaj să ofere măcar șansa unei analize și cred că faza merita asta. Decizia putea merge în orice direcție. Știm regulamentul și cerem consecvență.
Nu știu (nr. dacă a fost meciul decisiv), pentru că mai sunt încă două meciuri de jucat. Dar noi am venit aici să câștigăm. Am aruncat totul în luptă ca să ne creăm acele momente. Uneori trebuie să fii și răsplătit pentru asta” a spus Mikel Arteta după partidă.
- Jeff Bezos, la un pas să cumpere o parte din FC Liverpool! Sky Sports confirmă: tranzacția e iminentă
- Mari bătăi de cap pentru Iraola! Cel mai bun jucător al lui Liverpool în presezon nu poate juca următoarele 6 luni
- Momentul în care Mourinho l-a sunat în lacrimi pe Sir Alex Ferguson: „Nimeni nu știa asta! Cred că pot să spun acum”
- Bruno Guimaraes, prezentat oficial la Arsenal. Transfer istoric pentru campioana din Premier League
- Mutare bombă: pleacă de la Barcelona şi semnează cu Liverpool! Transferul anunţat de Fabrizio Romano


































