Liverpool a suferit o înfrângere dramatică în Premier League contra ultimei clasate Wolverhampton, golul victoriei fiind marcat de echipa lui Rob Edwards în minutul 90+4. În urma eșecului de pe Molineux, „cormoranii” au ajuns la o contraperformanță care nu s-a mai văzut în întreaga istorie a competiției din Albion.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Liverpool a demonstrat în acest sezon că este vulnerabilă pe finalurile de meci, iar acest lucru s-a văzut din nou chiar și în partida cu „lanterna roșie” din campionat, Wolves. „Lupii” au învins-o pe campioana en-titre cu 2-1, toate golurile din meci fiind înscrise după minutul 78.

Wolverhampton a deschis scorul prin Rodrigo Gomes, după care Mohamed Salah a egalat, însă ultimul cuvânt l-a avut de spus Andre, care a marcat în prelungirile partidei.

Liverpool, cea mai slabă formație în prelungiri

În urma rezultatului negativ de pe Molineux, Liverpool a ajuns la cinci înfrângeri suferite în acest sezon după minutul 90, devenind echipa cu cele mai multe astfel de eșecuri în întreaga istorie a Premier League. În plus, trupa lui Arne Slot a mai primit de-a lungul sezonului două goluri în prelungiri care i-a „furat” puncte, însă reușitele respective au consemnat egaluri, nu eșecuri.

De asemenea, golul lui Andre din prelungiri a mai stabilit o premieră în Premier League. Pentru prima dată, o echipă aflată în zona locurilor retrogradabile a învins campioana en-titre din Albion cu un gol marcat după minutul 90.

Cele cinci înfrângeri suferite de Liverpool în prelungirile acestui sezon:

  • Crystal Palace – Liverpool 2-1, gol decisiv marcat în minutul 90+7 (Nketiah)
  • Chelsea – Liverpool 2-1, gol decisiv marcat în min. 90 +5 (Estevao)
  • Bournemouth – Liverpool 3-2, gol decisiv marcat în min. 90+5 (Adli)
  • Liverpool – Manchester City 1-2, gol decisiv marcat în min. 90+3 (Haaland)
  • Wolverhampton – Liverpool 2-1, gol decisiv marcat în min. 90+4 (Andre)

În urma rezultatului de pe Molineux, Liverpool a rămas pe 5, la trei puncte distanță de locurile de UCL, ultima poziție din Top 4 fiind ocupată de Aston Villa, care are un meci în minus.