Tottenham Hotspur a oficializat luni cel mai scump transfer din istoria clubului, la câteva zile după ce îl adusese și pe Mateus Fernandes de la West Ham United, în schimbul a 99 de milioane de euro.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Gruparea antrenată de Roberto De Zerbi a plătit 108 milioane de euro pentru a-i lua fața lui Manchester City și pentru a-l cumpăra pe Sandro Tonali de la Newcastle United.

Sandro Tonali, prezentat oficial la Tottenham

Tottenham Hotspur a fost la un pas de retrogradare în sezonul trecut, iar conducerea vrea să se asigure că echipa va lupta pentru cupe europene în stagiunea viitoare.

Pentru asta, s-au făcut investiții majore în jucători, una dintre acestea fiind finalizate chiar luni. Sandro Tonali a fost adus pentru suma record de 108 milioane de euro, fiind al doilea mijlocaș transferat în doar câteva zile, după Mateus Fernandes.

Tonali a mai jucat în Italia pentru Brescia și AC Milan, iar în tricoul celor de la Newcastle United a strâns nu mai puțin de 110 apariții, reușind să marcheze de zece ori și să ofere același număr de pase decisive.