„Astfel de drame se pot întâmpla doar la Inter”. Chivu, mesaj ironic pentru critici înainte de derby-ul cu Roma

Andrei Nicolae Publicat: 4 aprilie 2026, 16:36

Comentarii
„Astfel de drame se pot întâmpla doar la Inter. Chivu, mesaj ironic pentru critici înainte de derby-ul cu Roma

Cristi Chivu, pe banca lui Inter, în timpul unui meci din Serie A/ Profimedia

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Cristi Chivu a susținut sâmbătă conferința de presă premergătoare partidei cu AS Roma din campionat, iar românul a vorbit printre altele și despre starea de spirit a jucătorilor săi. Antrenorul a abordat și subiectul legat de forma mai slabă a „nerazzurrilor”, transmițând în mod indirect un mesaj pentru cei care îi critică echipa.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Fotbalul la nivel de club revine după pauza internațională, iar unul dintre cele mai tari meciuri din acest weekend va fi cel de pe Giuseppe Meazza dintre Inter și AS Roma. Formația lui Cristi Chivu speră să își revină în formă după ce în ultimele trei meciuri nu a obținut nicio victorie, pierzând cu AC Milan și remizând contra celor de la Atalanta și Fiorentina.

Cristi Chivu, alături de elevii săi înainte de derby-ul cu AS Roma. Ce a spus despre forma slabă

Pe primul loc în prezent, la șase puncte de rivala din oraș și la alte șapte de Napoli, Cristi Chivu a ținut să vorbească la superlativ despre elevii săi atunci când a fost întrebat de jurnaliști cum se simt fotbaliștii pe plan psihologic. În mod cert, curiozitatea presei a venit și în contextul în care Italia a ratat Mondialul, iar formația românului a trimis cinci jucători la „Squadra Azzurra”.

Chivu a vorbit la conferință și despre ultimele rezultate ale echipei și a avut un mesaj cu subînțeles pentru critici, spunând că doar pe Meazza egalurile pot fi transformate în adevărate drame. În 30 de etape, Inter a înregistrat un bilanț de 22 de victorii, trei remize și cinci eșecuri.

Am de a face cu mari campioni dintr-o perspectivă umană. Mereu s-au luptat și au învățat că să faci parte dintr-un grup uneori înseamnă că vei eșua și nu îți vei atinge obiectivul. Ce contează însă e caracterul și reacția.

Reclamă
Reclamă

Ei cunosc clubul pe care îl reprezintă și știu ce vor fanii. Trebuie să accepți dezamăgirile și nu sunt îngrijorat: mi-au arătat că sunt oameni cu valori, calități și certitudini. Rezultatele fac parte dintr-un maraton al campionatului.

Ritmul nostru e foarte bun, iar astfel de drame legate de egaluri se pot întâmpla doar la Inter. Evident, voiam mai mult, dar primim ce merităm până acum„, a spus antrenorul român, potrivit tuttomercatoweb.com.

Partida dintre Inter și AS Roma va avea loc duminică, de la ora 21:45, iar meciul va fi transmis în format LIVE TEXT pe as.ro și în aplicația AntenaSport.

Reclamă
Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Mai are nevoie FCSB de transferuri, după eliminarea din Conference League?
Loading ... Loading ...
Citește și:
0:14 3 aug.

Olimpiu Moruţan a reacţionat, după ce a fost schimbat în minutul 50 în Rapid – CFR Cluj 3-1! Ce a zis despre gol: „Ceva obişnuit”

0:14 3 aug.

Daniel Pancu a surprins după Rapid – CFR 3-1: „Clubul nu are mentalitate!”. A anunţat transferuri şi 2 accidentări

0:01 3 aug.

„Suntem pe drumul cel bun”. Constantin Grameni, euforic după ce Rapid a dat recital cu CFR Cluj: „Aveam sete de revanşă”

23:55

„Nu suntem mercenari!” Mario Camora, şedinţă cu Neluţu Varga! Anunţul făcut după Rapid – CFR Cluj 3-1: „Mi-au spus clar”

23:46

„Inacceptabil”. Jucătorul de la CFR Cluj, sincer după eşecul cu Rapid. Cum a comentat cea mai controversată fază

23:39

„Ultimele goluri la Rapid?”. Răspunsul dat de Alexandru Dobre, după oferta primită din Turcia

1 Englezii, verdict fără dubii după debutul lui Andrei Coubiș la Lincoln City: „Actorul principal” 2 „Se vede că e fotbalist”. Noul transfer de la Universitatea Craiova care l-a cucerit pe Florin Prunea 3 VIDEO„Nu știu cum a reușit”. Louis Munteanu, assist uluitor în MLS. Comentatorilor nu le-a venit să creadă 4 Ce i-a adus, de fapt, sfârșitul lui Mircea Lucescu. Nepotul acestuia a dezvăluit totul: „Ăsta este adevărul” 5 Și-a cerut plecarea de la FCSB după umilința cu Auda! În ce condiții s-ar produce despărțirea 6 Marius Baciu și-a decis viitorul! Ce se întâmplă cu antrenorul FCSB-ului după umilința din Europa
Citește și